Cinci răniţi şi un mort la sfârşitul săptămânii

luni, 19 martie 2007

Cinci răniţi şi un mort la sfârşitul săptămânii

 

Sfârşitul acestei săptămâni a fost unul destul de agitat pe şoselele Vâlcii. În urma unui accident petrecut la Râmnicu Vâlcea au fost răniţi cinci oameni, iar la Pietrari, un alt bărbat a fost strivit, decedând pe loc.

Cinci oameni, printre care şi o fetiţă de şapte ani, în urma unei coliziuni dintre un Daewoo Matiz şi un Mercedes. Pe strada Timiş, din Râmnicu Vâlcea, şoferul Matizului, Constantin Maria (29 ani) nu a respectat semnalul de oprire la intersecţia cu bulevardul Calea Bucureşti şi a lovit Mercedesul condus regulamentar de Valentin Burtă (31 ani), din comuna Vârfuri, judeţul Arad. Toţi cei patru ocupanţi ai autoturismului Tico au fost răniţi, printre ei numărându-se şi Ana Florentina, o fetiţă de numai şapte ani, care s-a ales cu traumatism cranian. Cel mai grav a fost rănită Simona Radu (29 ani), care a fost internată la Spitalul “Dr.Bagdazar”, din Bucureşti, cu traumatism de coloană cervicală. Şoferul Mercedesului a fost şi el rănit. Niciunul dintre conducători nu se aflau sub influenţa alcoolului. Tot vineri, la Pietrari, bătrânul Ion Comănescu (70 ani) a fost surprins de o Dacie furgon, condusă de Ion Statie (56 ani), din Buneşti-Vâlcea, în timp ce traversa strada fără să se asigure şi prin loc nepermis. În timpul impactului, bărbatul a fost proiectat pe celălalt sens de circulaţie, fiind târât de un Citroen, condus de Ştefan Budrigă (39 ani), din Costeşti. Din accident a decedat pietonul, care a fost transportat la morga Horezu, pentru necropsie.

D. ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe