|miercuri, octombrie 28, 2020
  • Follow Us!

Când se întorc specialiştii? 

Când se întorc specialiştii?

Urmăream recent un reportaj realizat de o televiziune centrală, pe tema lipsei forţei de muncă în domeniul construcţiilor în România. Câţiva patroni bucureşteni de mari firme de construcţii se plângeau că toţi meseriaşii români au plecat în străinătate să lucreze pe salarii europene, în timp ce aici au rămas doar ciurucurile. Aceiaşi patroni spuneau că acum sunt nevoiţi să-şi trimită oamenii pe care-i mai au la cursuri de calificare atestate în Germania, pentru că la noi în ţară nu se poate. Ei bine, aceste cursuri costă mii de euro pentru fiecare muncitor şi sunt suportate de către angajatori. Nimic mai normal, după părerea mea, dacă ţinem cont de profiturile enorme obţinute de firmele de construcţii. Toată văicăreala asta cu plecarea muncitorilor calificaţi în Occident nu este decât o falsă problemă. Atâta timp cât un patron român oferă salarii mizere pentru o muncă extrem de grea, este normal ceea ce se întâmplă cu migraţia forţei de muncă. Pe de altă parte, patronii spun că nu-şi permit să plătească salarii europene pentru o muncă prestată în România. Ceea ce nu spun ei însă este faptul că în România un imobil costă la fel de mult ca în orice stat european iar profiturile sunt uriaşe tocmai datorită forţei de muncă ieftine. Sunt convins că migraţia muncitorilor români pe şantierele Europei ar fi fost limitată dacă firmele româneşti ar fi înţeles la timp că trebuie să-şi armonizeze nivelul salariilor cu cel de dincolo.

Pe de altă parte, dacă mergi la Oficiul de Şomaj, observi că sunt afişate liste cu sute de locuri de muncă vacante, pe care nu le vrea nimeni. În acelaşi timp, numărul şomerilor este de ordinul miilor în fiecare oraş din ţară, lucru anormal dacă ţinem cont de faptul că ofertă există pentru toţi aceştia. Nimeni nu vrea însă să lucreze ca zidar sau dulgher iar tinerii sunt prea puţin interesaţi de cursurile de calificare sau recalificare. Mulţi dintre ei au terminat facultăţi cu titulaturi dintre cele mai simandicoase, pentru care nu există corespondenţă în piaţa reală a forţei de muncă. Avem probabil cel mai mare număr de „avocaţi” şi „manageri” la suta de mii de locuitori, în condiţiile în care oferta este aproape egală cu zero. Acest lucru se datorează, în bună măsură, şi lipsei de strategie la nivel naţional în ceea ce priveşte orientarea tinerilor, pe termen mediu şi lung, către anumite domenii prioritare ale economiei, în care există o lipsă de specialişti.

Aşadar, pe de-o parte avem o întreagă armată de specialişti în diverse domenii care au ales drumul Vestului pentru a câştiga mai bine, pe de altă parte avea de-a face cu o lipsă acută de profesionişti în România, dar şi cu o turmă de licenţiaţi de facultăţi particulare care nu-şi găsesc locul în sistem. Până la urmă, nu este altceva decât consecinţa unei evoluţii normale a societăţii, după o perioadă de tranziţie de aproape 20 de ani. Aşa cum ne aşteptam mulţi dintre noi, Europa ne-a surprins tocmai prin predictibilitatea cu care se petrec fenomenele, în toate statele care au aderat de-a lungul timpului la Comunitate. Acelaşi lucru s-a întâmplat, cu particularităţile specifice, în Ungaria şi Polonia, spre exemplu. Dacă ne referim în continuare la România ca la un caz particular, nu vom face decât să credem că doar nouă ni se poate întâmpla. Ideea ar fi să facem tot posibilul să schimbăm lucrurile, pentru că doar aşa putem câştiga mai bine iar specialiştii se vor întoarce încet-încet în ţară. Atât patronii, cât şi salariaţii trebuie să înţeleagă că piaţa muncii nu este altceva decât o reflexie a ceea ce se întâmplă la nivel macro în societate. Atâta timp cât lucrurile merg bine într-o economie, oricare ar fi aceasta, acestea vor funcţiona şi pe piaţa muncii.

• Octavian HER├×A

Leave a Response