Mai mulţi observatori decât arbitri calificaţi?

joi, 15 februarie 2007

Fotbalul vâlcean tinde să ajungă într-un punct mort:

Mai mulţi observatori decât arbitri calificaţi?

Este evident faptul că arbitrajul vâlcean a cunoscut în ultimii ani un declin la nivelul „bazei”, a eşaloanelor fotbalistice judeţene. Numărul de arbitri calificaţi (înţelegându-se aici cei cu categorie I şi arbitrii din loturile naţionale) nu depăşeşte cifra de şaizeci, iar ritmul ultimilor ani a arătat o scădere. Două par a fi motivele principale ce au generat o astfel de criză: existenţa altor atracţii decât fotbalul pentru tineri şi propagarea actelor de violenţă în eşaloanele inferioare, acolo unde în mod normal îşi fac debutul arbitrii tineri. Preşedintele Constantin Pintilie, de la AJF Vâlcea, intenţionează ca în plenul Adunării Generale de săptămâna viitoare să pună pe tapet şi această problemă. În paralel cu scăderea numărului de arbitri s-a înregistrat şi un număr mare de solicitări din partea foştilor fotbalişti, foştilor conducători de cluburi şi foştilor arbitri de a activa ca observatori în cadrul AJF Vâlcea. Incluzându-i şi pe observatorii vâlceni ce fac parte din lotul federal, lista acestora cuprinde aproape 50 de nume. La ultima şedinţă a Biroului Executiv al AJF Vâlcea au fost validate toate cererile celor care au dorit să devină observatori sau să reactiveze ca observatori, o clasificare a acestora urmând a se face la vară. Până atunci AJF Vâlcea va urmări ca la delegarea acestora să se respecte o minimă condiţie, şi anume aceea de a avea fiecare măcar două meciuri observate la Liga a IV-a şi trei la Liga a V-a. Modul de întocmire a rapoartelor va conta, desigur, la clasificarea lor, în vară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe