Invincibila Asesoft a făcut spectacol în Sala Sporturilor

luni, 12 februarie 2007

Invincibila Asesoft a făcut spectacol în Sala Sporturilor

Nimeni nu putea spera că nou-promovata BC CSŞ Rm. Vâlcea va putea avea vreo şansă în faţa campioanei Asesoft Ploieşti, grupare ce reprezintă în baschetul masculin românesc cam ceea ce este Oltchim-ul în handbalul feminin. Ori, când ai prilejul de a vedea în premieră cei mai buni baschetbalişti din România evoluând în Sala Sporturilor „Traian“, e limpede că orice efort merită făcut pentru a susţine trupa lui Cristi Achim.
Balanţa s-a înclinat destul de repede, în ciuda replicii bune date de Miller şi compania. Ploieştenii s-au distanţat şi au impus ritmul. A fost 29-20 după primul sfert. Până la pauză, echilibrul părea să se restabilească, dar tot „găzarii“ au fost mai buni şi s-au impus cu
24-22. Normal, şi repriza a doua, cu cele două sferturi ale sale, a stat la dispoziţia echipei oaspete: 19-12 şi 30-19 scorurile pe sferturi.
Duelul de la distanţă cu gruparea braşoveană pentru evitarea retrogradării continuă, pentru că şi băieţii de sub Tâmpa au clacat, pierzând în faţa celor de la Dinamo. În continuare vă prezentăm rezultatele etapei şi clasamentul Diviziei A de baschet masculin:

West Petrom Arad - Atlassib Sibiu    85-111
Dinamo Bucureşti - CSU Braşov            102-  69
ELBA Timişoara - Gaz Metan Mediaş 87-  80
Rapid Bucureşti - BC Argeş Piteşti   73-  90
CS Otopeni - CSM Leonardo Oradea            84-  77
BC CSŞ Rm Vâlcea - Asesoft Ploieşti            73-102
Mureş Tg. Mureş - „U“ Mobitelco Cluj            94-  83

După această partidă, pentru vâlceni va urma meciul de la Piteşti, unde este greu de crezut că am putea câştiga, apoi din nou în Sala Sporturilor „Traian“ va veni marea partidă cu adversara directă în lupta pentru evitarea retrogradării, CSU Cuadropol Braşov, echipă ce poate fi învinsă dacă trupa antrenată de Cristi Achim va continua seria evoluţiilor bune de până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe