Federaţia de karate a lui Liviu Bădescu a împlinit şase ani de existenţă

luni, 5 februarie 2007

Federaţia de karate a lui Liviu Bădescu a împlinit şase ani de existenţă

 

La şase ani de când a primit „certificatul de naştere”, Federaţia Română de Karate şi Aiki Goshin-Do a organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-a prezentat realizările şi dorinţele de viitor. De menţionat că acest for este singurul organism de profil care nu-şi are sediul în Capitală, ci chiar în Rm. Vâlcea. Amfitrionul discuţiilor cu presa locală a fost preşedintele federaţiei, inginerul Liviu Bădescu. Acesta i-a avut alături pe Iulian Predescu, vicepreşedintele federaţiei, dar şi pe fratele său, Daniel Bădescu. Au mai venit la întâlnirea cu mass-media alţi tineri şi tinere ce practică de câtva timp această artă.

Şase ani de „grădiniţă”

Federaţia Română de Karate şi Aiki Goshin-Do a apărut în urmă cu 6 ani. Coincidenţă fericită, organismul respectiv a primit actul de identitate de la justiţie chiar în ziua în care România aniversează Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie. „A fost nebunia mea şi a altor prieteni care încă de prin anii ’90 ne gândeam să punem bazele unei asemenea federaţii care să apere şi să promoveze principiile budo-ului japonez”, a spus Liviu Bădescu, cel care a ţinut din start să precizeze faptul că în statutul de funcţionare există stipulat un punct care i-a şocat pe mulţi cei care l-au citit. E vorba de faptul că acest organism nu este finanţat, mai precis nu admite finanţarea din fonduri publice.

Nu e nevoie de CIS

S-a vorbit în dese rânduri despre faptul că forul condus de Liviu Bădescu ar funcţiona ilegal deoarece nu deţine Certificat de Identitate Sportivă. Pentru a face lumină şi în acest caz, preşedintele federaţiei a prezentat presei mai întâi o cerere către Agenţia Naţională de Sport, în care se precizează care este obiectul de activitate al federaţiei şi dacă în acest caz aceasta are obligaţia de a avea un astfel de certificat. Răspunsul, arătat şi el presei, arată clar faptul că, o dată ce federaţia nu are ca scop o activitate sportivă, aceasta nu are nevoie, pentru a funcţiona, de Certificatul de Identitate Sportivă. „Noi funcţionăm în România şi trebuie să fie clar că respectăm legile acestei ţări. De altfel, adaug aici faptul că federaţia noastră este solicitată pentru parteneriate speciale de către diferite instituţii ale statului. Asta înseamnă că suntem de fapt o instituţie de utilitate publică, lucru ce ne bucură, cu siguranţă”, spune preşedintele Liviu Bădescu.

Stagii anuale de pregătire

În şase ani de activitate, Federaţia Română de Karate şi Aiki Goshin-Do a efectuat diferite stagii naţionale, zonale şi internaţionale. Anual, membrii acestui for participă la circa 10-12 stagii în diferite zone, la munte sau la mare. Liviu Bădescu spune că dacă la începuturile federaţiei în sala de antrenament veneau circa 150 de oameni, în majoritate maturi, acum procentul s-a schimbat. „E adevărat că nu mai vin acum în sală 150 de oameni, ci mai puţin. La fel de adevărat e că acum la sală vin mai mulţi copii, dar nu mai există parcă acel entuziasm ca prin anii ’90”, mai spune Liviu Bădescu. În cadrul federaţiei activează un număr de 54 de Centuri Negre şi circa 800 de practicanţi. Doar în Vâlcea sunt actualmente 15 Centuri Negre. Chiar dacă au Centură Neagră, practicanţii sunt obligaţi ca anual să dea examen pentru actualizarea centurii. Dacă nu se prezintă la acest examen, practicanţii nu mai au dreptul de a intra într-o sală de pregătire sau antrenament.

Un vis aproape realizat

Liviu Bădescu se pregăteşte să plece în Japonia, la Tokio. „E greu, pentru că noi trebuie să ne descurcăm din fonduri private. Am, din fericire, prieteni care m-au asigurat că mă vor ajuta să ajung acolo. De fapt, acesta e visul fiecărui practicant de arte marţiale, să ajungă în templul acesteia. Eu spun că în proporţie de 95 la sută voi fi în martie la Tokio. De altfel, eu mă antrenez zilnic pentru că nu-mi permit ca atunci când comand elevilor mei un exerciţiu să nu-l pot face eu, în primul rând”, mai spune preşedintele FRKAGD, Liviu Bădescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe