Dinamo Vâlcea pregăteşte noi achiziţii sonore din fotbalul vâlcean

joi, 1 februarie 2007

După ce l-a achiziţionat pe Mihai Buga,

Dinamo Vâlcea pregăteşte noi achiziţii sonore din fotbalul vâlcean

chiar dacă e evaluat la 1500 euro, atacantul Văcaru nu e de vânzare

Dinamo Rm. Vâlcea se numără printre echipele care şi-au reluat pregătirea la finele săptămânii trecute. Primul meci din 2007 al acestei formaţii a fost aşteptat cu maxim interes pentru că a consemnat şi folosirea în teren a atacantului Mihai Buga, plecat de la Flacăra Horezu spre o grupare din ultimul eşalon, dar cu perspective îndrăzneţe. „A contat seriozitatea patronului Mustăţea! S-a ţinut de cuvânt în tot ceea ce a promis!” – a spus Buga. Şi, cu el în teren, iată că s-a obţinut prima victorie: 7-5 cu Real Cernişoara. „N-a fost deloc un adversar uşor de învins. Pe noi ne-a interesat, însă, mai mult să evolueze întreg lotul de jucători, nu rezultatul!” – a spus Mustăţea.

Participarea la futsal l-a mulţumit

Înaintea disputei cu Real Cernişoara, dinamoviştii făcuseră „încălzirea” la sală, unde au participat la Cupa României, faza judeţeană. Sorţii le-au scos în cale chiar câştigătoarea trofeului, Topologul Nicolae Bălcescu, în faţa cărora au pierdut la doar un gol diferenţă. „Putem trage concluzia că meritam să fim finalişti ai Cupei României din moment ce pe noi ne-au învins cel mai greu, cu un gol marcat de cei de la Topologul din lovitură de pedeapsă, în timp ce noi am ratat două astfel de lovituri pe finalul meciului! Am pornit în competiţie cu handicapul necunoaşterii regulamentului de futsal şi asta a contat foarte mult” – a concluzionat  Mustăţea, mulţumit de replica bună pe care au dat-o dinamoviştii.

Nu pleacă nimeni până la vară!

Aşa cum spuneam încă de la început, Dinamo Rm. Vâlcea a impresionat deja prin decizia de a-l înregimenta pe Mihai Buga. Avându-i în atac pe Buga şi Adrian Văcaru, dinamoviştii promit o linie ofensivă de mare efect. În privinţa apărării Laurenţiu Mustăţea e mulţumit de ceea ce are la dispoziţie, însă are semne de întrebare legate de valoarea juniorilor. Preşedintele-sponsor al echipei Dinamo Rm. Vâlcea a spus: „Mai am nevoie de cel puţin doi juniori care să poată face faţă pentru a evolua ca titulari. În rest, cam toate posturile sunt ocupate, deşi mă mai gândesc serios şi la un mijlocaş-coordonator cu experienţă care să dea greutate şi valoare întregii echipe. Şi pentru că tot a venit vorba despre lot, vreau să spun că au existat echipe care au dorit să ne racoleze nişte jucători, dar de la Dinamo nu pleacă nimeni. Asta nu înseamnă că nu aştept oferte din partea celor interesaţi şi, pentru că deja s-au interesat unii de Văcaru, le spun că preţul de pornire pentru vânzare este de minim 1500 Euro!”

Amicale şi dublă calificare

Pentru luna februarie echipa Dinamo Rm. Vâlcea îşi propune să dispute minim patru partide amicale cu adversare din eşaloane superioare, căutând în special formaţii din alte judeţe, aflate în cantonament în judeţul Vâlcea. Pentru că în 18 februarie se va disputa primul meci oficial, în Cupa României cu Flacăra Horezu, dinamoviştii speră să treacă nu doar de gruparea de la care l-a luat pe Mihai Buga, ci să treacă şi de sferturile de finală pentru a accede, normal, în semifinale, o performanţă deosebită pentru o grupare înfiinţată cu exact un an de zile în urmă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe