Costi Rădulescu visează la Senat

luni, 19 februarie 2007

Asemenea vrabiei din proverb:

Costi Rădulescu visează la Senat

• acesta şi-a cumpărat deja domeniu pe internet: www.senatordevalcea.ro

Prin multe judeţe organizaţii politice de tineret au fost acaparate de indivizi care, prin noroc, şansă sau ajutor al unor lideri locali, au ajuns preşedinţii acestor structuri. Mânaţi de prudenţa de a-şi elimina din start posibili viitori concurenţi aceşti pigmei folosesc structura pe care o conduc în scopul exclusiv al promovării propriei imagini. Nu permit înregimentarea unor tineri valoroşi cu potenţial, îşi alcătuiesc o gaşcă de acoliţi care-i urmează orbeşte în speranţa de a prospera puţin şi de a o duce mai bine, aranjează voturile tinerilor la alegerile interne pentru sprijini un senior a cărui vasal devin, şi se bagă în seamă la alegeri pentru a ocupa un loc eligibil. De obicei pe listele de la consiliul municipal sau cel judeţean. Astfel de organizaţii de tineret pot fi folosite de partide poate doar la lipitul afişelor. Ele nu vor aduce voturi din segmentul tânăr al populaţiei şi nici nu vor mări numărul membrilor de partid. În Vâlcea sunt elocvente cazurile organizaţiilor de tineret din PSD şi PD. Prima condusă de consilierul judeţean Costi Rădulescu este reactivată, prin presa prietenă în preajmă de alegeri. Se publică fel de fel de comunicate despre şedinţe cu caracter organizatoric intern şi despre programe. Omul se bagă în seamă şi mai apare şi pe la televiziuni unde rosteşte fraze standard învăţate de la politicienii consacraţi ai partidului. Se pare că după un mandat de consilier local şi unul judeţean Costi Rădulescu vrea mai mult. El a achiziţionat domeniul pe internet cu numele „senatordevalcea.ro”. Şi, ca de obicei, a început să se agite în numele organizaţiei pe care o conduce. Nu de alta dar se apropie alegerile europarlamentare şi un eventual rezultat bun obţinut de PSD în Vâlcea poate fi fructificat şi de Costi Rădulescu, groparul PSD la alegerile din Râmnicu Vâlcea ce au avut loc în 2004. La PD lucrurile stau şi mai rău. Bogdan Almaşi un tânăr orgolios, egoist şi cu figuri de şmecher a fost propulsat de democraţii din Capitală. Omul nu are nici un talent organizatoric politic şi nici nu se străduieşte să aducă tineri în partid. E mai mult interesat de afaceri care se pare că-i merg bine. Este şi normal deoarece are sprijinitori influenţi aşa că-şi permite să neglijeze la maxim comunicarea. La polul opus liberalii şi chiar conservatorii şi peremiştii îşi construiesc organizaţii de tineret viabile, care au o viaţă internă bogată şi constantă, programe, acţiuni, intervenţii în mas media, muncă în teritoriu şi organizaţii în localităţile din Vâlcea. Peste câţiva ani acest lucru se va simţi la alegerile locale. Veţi vedea! (N.T.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe