Adevăratul contracandidat al lui Mircia Gutău

luni, 12 februarie 2007

Adevăratul contracandidat al lui Mircia Gutău

În toate sondajele făcute până acum în Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău a ieşit bine. Chiar şi în perioada cât s-a aflat în detenţie, acesta s-a menţinut pe primul loc în preferinţele râmnicenilor, remarcându-se drept cel mai popular personaj politic. În aceste condiţii, şansele sale de a obţine un nou mandat în 2008 la primărie sunt destul de mari, mai ales că până acum nu s-a profilat vreun posibil contracandidat puternic. Cum de o bună bucată de vreme se vorbeşte despre o soluţionare favorabilă primarului în procesul în care acesta este acuzat de corupţie, există premisele unei lupte electorale dezechilibrate în vara anului viitor.

Până la această oră cunoaştem numele a trei contracandidaţi la Primăria Râmnicului. Partidul Social Democrat a fost primul care şi-a desemnat candidatul, anul trecut, în persoana consilierului municipal Gigi Matei, cunoscut cu unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din judeţ. Gigi Matei s-a remarcat în cursul anului trecut printr-un discurs virulent la adresa primarului Mircia Gutău. Încet-încet însă, omul şi-a mai pierdut din incisivitate, lăsând-o mai moale cu acuzaţiile de corupţie la adresa primarului, fapt cel puţin suspect în condiţiile în care, la momentul potrivit, Gutău l-a ameninţat pe acesta cu dezvăluiri nu tocmai comode cu privire la anumite afaceri derulate de acesta. Chiar figuri marcante din PSD Vâlcea au opinat de-a lungul timpului că Gigi Matei nu este personajul potrivit pentru a se lupta cu Mircia Gutău, dată fiind imaginea nu tocmai bună de care se bucură acesta în rândul electoratului. Mai mult decât atât, conducerea organizaţiei vâlcene a PSD a primit numeroase critici cu privire la modul în care a fost desemnat Matei drept candidat al partidului, în condiţiile în care nu a fost organizat un sondaj de opinie (nici măcar de uz intern). Deşi a anunţat un asemenea sondaj, PSD Vâlcea a lăsat lucrurile în coadă de peşte.

 

Un alt partid care şi-a anunţat până acum candidatul este PNL. Mai exact, este vorba de un alt consilier municipal, Ion Nicolae, cel care mai ocupă funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene dar şi pe cea de şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. De fapt, Nicolae nu este sigur pe candidatura sa, liderul PNL Vâlcea, Emilian Frâncu anunţând că în toamna acestui an va fi organizat un sondaj pentru a se vedea dacă omul său de încredere are şanse reale. Dacă ne gândim la presa ostilă de care are parte Ion Nicolae, şansele sale de câştigare a fotoliului de primar în 2008 par destul de reduse. În acelaşi timp, contracandidatul său în PNL, tânărul Bogdan Pistol, se bucură de multă vreme de simpatia presei, însă nu suficient de mult cât să convingă conducerea PNL Vâlcea să-i acorde încrederea necesară. Gurile rele vorbesc însă despre varianta unei sacrificări a lui Ion Nicolae de către PNL Vâlcea, ştiut fiind faptul că Mircia Gutău se bucură de o mare popularitate.

 

Nu în ultimul rând, PRM şi-a anunţat şi el candidatul. Este vorba despre Nicu Silvestru. Fost şef de Miliţie în Sibiu, acesta este cunoscut mai ales pentru relaţiile sale de prietenie cu Nicu Ceauşescu şi cu sora acestuia, Zoe, cu care se presupune că ar fi avut chiar legături de natură intimă. În plus, Silvestru a fost judecat pentru reprimarea Revoluţiei în judeţul Vâlcea. El a stat în celulă chiar cu Nicu Ceauşescu.

 

Date fiind numele de mai sus, misiunea lui Mircia Gutău pare destul de uşoară în 2008. Dacă partidele politice nu reuşesc în cursul acestui an să găsească oameni capabili să-l înfrunte pe acesta, lupta pare pierdută încă de pe-acum. În condiţiile în care Gutău reuşeşte să-şi rezolve problemele cu justiţia, are toate şansele să mai prindă un mandat în fruntea Primăriei Râmnicului. Dacă nu, lucrurile se complică destul de mult... Nu de alta, dar s-ar putea ca singurul contracandidat al lui Mircia Gutău să fie nimeni altul decât denunţătorul său, Crinu Popescu.

• Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe