|duminică, octombrie 17, 2021
  • Follow Us!

ROSAL GRUP salubrizează municipiul respectând legea 

Râmnicenii nu au gunoi pentru două firme

ROSAL GRUP salubrizează municipiul respectând legea

  În orice ţară din lume legea trebuie respectată- Conform legislaţiei şi a deciziei instanţei în Râmnicu Vâlcea firma ROSAL este singura autorizată să ridice gunoiul menajer de la agenţii economici, asociaţiile de proprietari şi persoanele fizice. Orice contract încheiat cu altă societate devine nul. Pentru a nu risca amenzi şi pentru a respecta legislaţia râmnicenii trebuie să accepte această situaţie şi să colaboreze cu administraţia locală şi cu reprezentanţii firmei de salubrizare.

Râmnicenii sunt martori ai unui fenomen mai puţin obişnuit. De două săptămâni, gunoiul menajer este strâns la primele ore ale dimineţii, iar oraşul este plin de maşini care transportă gunoi şi de muncitori ecologici care aleargă după golirea pubelelor. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că cei de la Urban SA, societatea care de câţiva ani ridica gunoiul râmnicenilor, a pierdut, prin hotărârea instanţei, acest serviciu în Râmnicu Vâlcea. Prin adresa 39292 din 18 decembrie anul trecut, primarul Mircia Gutău transmitea tuturor agenţilor economici şi râmnicenilor faptul că: „De la 1 ianuarie 2007, serviciul de salubrizare menajeră va fi prestat în exclusivitate de către SC ROSAL GRUP SRL, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare nr. 36293/6859 din 21.11.2006 încheiat între Consiliul Local al municipiului şi SC ROSAL GRUP SRL.” Adresa Primăriei menţionează fără echivoc că firma ROSAL este singurul operator care deţine autorizaţie de lucru pentru prestarea serviciului public de salubrizare în municipiu, astfel încât fiecare producător de deşeuri de pe raza municipiului are obligaţia de a încheia contract de salubrizare cu această firmă, iar contractele de salubrizare din municipiu încheiate cu fostul prestator îşi încetează valabilitatea de la 1 ianuarie.

Greşelile conducerii societăţii URBAN

Ani buni, Urban, în ciuda declaraţiilor făcute la sfârşitul săptămânii trecute în direct pe Vâlcea 1 de patronul Teodor Florescu, a obţinut câştiguri imense din gunoaiele râmnicenilor. Profiturile sunt evidente. Domnul Florescu a fost declarat principalul investitor din sport anul trecut de câtre un prestigios cotidian central de specialitate.  Firma sa sponsorizează echipa de handbal de primă ligă Rulmentul Braşov (un hobby care costă anual multe zeci de mii de euro), întreţine formaţia de fotbal CS Otopeni care activează în Divizia B şi este acţionar al CSM Râmnicu Vâlcea. Tot domnul Florescu mai sponsorizează câţiva luptători din circuitul Local Kombat, precum şi câteva ziare locale, pe care le finanţează din plin şi al căror principal susţinător este. Vacanţele în străinătate, autoturismele de lux, întreţinerea altor trântori care fac parte din anturajul său costă şi ele destul. În aceste condiţii, a spune pe un post de televiziune, că ai făcut numeroase servicii gratuite râmnicenilor, că plăteşti aici cea mai mare redevenţă din ţară, că te-ai implicat în implementarea a fel de fel de programe ecologice este apă de ploaie. Realitatea este că majoritatea cetăţenilor plătesc pentru gunoi bani buni fără să ştie de fapt cât gunoi au produs. Excepţie fac cei de la case particulare şi poate tocmai de aceea Urbanul le ridica rar şi greu gunoiul. Dacă era un om corect, Florescu respecta decizia instanţei şi preda ROSAL – ului salubrizarea. Nu a fost aşa şi societatea sa a continuat să ridice gunoiul menajer. Drept este că nu a făcut-o din 1 ianuarie, când doar muncitorii de la ROSAL şi-au făcut treaba. Dar, din 2 ianuarie, a trimis maşinile pe teren, iar salariaţii săi au încheiat contracte, deşi nu mai aveau acest drept. Acţiunile sale au bulversat lumea. La fel au făcut-o şi foştii noştri colegi de la un ziar local, care au intoxicat la comandă şi cu bună ştiinţă populaţia şi mediul de afaceri transmiţând date eronate şi atacând nefondat şi nedocumentat firma omului de afaceri Silviu Prigoană. S-a scris că ROSAL nu are bază tehnico-materială necesară, nu are specialişti, nu are dreptul de a salubriza municipiul. Hârtia suportă orice, mai ales când este plătită de cel care are interes.

O bază tehnică de invidiat

Joi, la prânz, am răspuns invitaţiei conducerii ROSAL şi am vizitat parcul tehnic al acestei societăţi din Vâlcea situat pe strada Depozitelor. Alături de alţi colegi am văzut şi fotografiat „flota“ de autospeciale (cele mai moderne la ora actuală) care salubrizează oraşul nostru. Am văzut că există şi autospeciale care spală pubele şi din acelea ce ridică şi transportă clopotele în care se colectează selectiv deşeurile. Am vorbit cu muncitorii ecologici, mulţi profesionişti din domeniu aduşi din Capitală pentru iniţierea noilor angajaţi din Vâlcea. Am ascultat informaţiile puse la dispoziţie de directorul Ion Visalon, un profesionist specializat în protecţia mediului înconjurător şi un om de o sinceritate şi un profesionalism rar întâlnite. Până în acea zi, peste 15 mii de râmniceni încheiaseră deja contract cu ROSAL. Alături de ei se aflau 40 de agenţi economici importanţi, printre care principalele showroom-uri din municipiu şi multe firme de construcţii. „Procesul încheierii contractelor este îngreunat totuşi de cei de la Urban, care nu spun adevărul oamenilor. Au indus în eroare cetăţenii, au minţit, patronul lor a comandat în presă atacuri nedrepte împotriva primarului Gutău, care, de fapt, nu a făcut decât să respecte în această situaţie legea, hotărârea unei instanţe. S-au scris o mulţime de neadevăruri despre ROSAL şi s-au făcut mereu trimiteri la faptul că noi practicăm un tarif mai mare decât Urbanul. Dar nu s-a spus care este acest tarif şi nici pentru ce servicii se prestează”. În orice caz, mulţi administratori de imobile au venit deja singuri la sediul ROSAL din strada Danil Ionescu nr. 6 A şi au încheiat contracte, iar locuitorii de la case particulare s-au arătat încântaţi de faptul că nu trebuie să plătească pe loc pentru ridicarea gunoiului, aşa cum se proceda cu Urban. Domnul Florescu este, se pare, în mod evident inconştient de faptul că este foarte posibil să transporte gunoi pentru care nu va vedea nici un ban. Cei cărora Urbanul le-a făcut acest serviciu după 1 ianuarie 2007 ar putea foarte uşor să nu plătească pentru el, să se prevaleze de faptul că Urban nu mai avea contract cu Primăria şi nu plătea redevenţă.

Traian GUMINSKI

Leave a Response