Laborator clandestin de ţigări în Râmnic

joi, 18 ianuarie 2007

Laborator clandestin de ţigări în Râmnic

O familie de vâlceni şi un arab făceau contrabandă

Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au descoperit în plin centrul municipiului Râmnicu Vâlcea un laborator clandestin unde se fabricau ţigări Zorro şi Palatul. În spatele acestei afaceri se afla o familie de vâlceni, care erau pe mână cu un cetăţean arab. Întreaga filieră a picat din cauză că una dintre maşinile care transporta marfa avea revizia tehnică expirată.
Luni seara, în jurul orei 22,00, poliţiştii din Mihăeşti-Vâlcea au tras pe dreapta o Dacia Papuc, cu număr de Hunedoara. Şoferul, Constantin Şopârlă (30 ani), din Ocnele Mari, avea revizia tehnică expirată, motiv pentru care poliţiştii au luat la puricat încărcătura autoutilitarei. Surpriza a fost una pe măsură, pentru că şoferul deşi susţinea că nu are decât nişte cartoane oarecare, în final poliţiştii au descoperit 21.600 pachete de ţigări, Plugar. Luat la bani mărunţi, Şopârlă a spus că nu cunoaşte provenienţa mărfii spunând că el nu face decât un comision, ca şofer, pentru care urma să primească suma de 100 lei RON. El a povestit anchetatorilor că a mers în depozitul en-gross din Râmnicu Vâlcea, în căutarea unui chilipir, ca şofer. A găsit la un cetăţean arab, care l-a angajat să facă un transport cu maşina până la Mediaş. De acolo, şoferul urma să dea un telefon, urmând să fie îndrumat spre o altă destinaţie. Lucrurile chiar aşa s-au şi întâmplat. De la Mediaş, lui Constantin Şopârlă i s-a spus să meargă la Târnăveni, unde s-a întâlnit cu o persoană căreia i-a înmânat cheile şi maşina, Dacia fiind încărcată cu 21.600 de pachete neinscripţionate, pentru care nu aveau documente de provenienţă. La Mihăeşti urma să se întâlnească cu o altă persoană de contact, pe care şoferul nu o cunoştea.

Traficanţii au căzut în plasa poliţiştilor

Ghinionul conducătorului auto a fost acela că în comuna Mihăeşti a fost tras pe dreapta, poliţiştii vâlceni de la Poliţia Rurală şi cei de la Poliţia Râmnicu Vâlcea, intuind că au de-a face cu o adevărată reţea de contrabandişti. Ei l-au rugat pe şofer să sune pe unul dintre numerele de contact, pe mobil, în ideea de a spune că a avut o defecţiune la autoturism. Persoana de la capătul firului, a venit tot cu un Iveko, în ideea de a-i da ajutor, dar observând multă agitaţie în jur şi-a dat seama că ceva nu era în regulă, motiv pentru care a demarat în trombă. Echipajele de poliţie au reuşit să-l oprească, iar în maşina lui, spre stupefacţia anchetatorilor, au descoperit 13 baxuri cu tutun vrac, măcinat, în greutate de 1,7 tone. Cercetările poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au continuat împreună cu cele ale inspectorilor de la Garda Financiară Vâlcea, şi surpriza a apărut pe neaşteptate.

În laborator se produceau ţigări Zorro şi Palatul

În comunicatul de presă remis ieri de IPJ Vâlcea, se menţionează că ţigările erau fabricate într-un laborator clandestin din municipiu. “S-a stabilit că destinatarul acestor mărfuri era Claudia Badea, administrator al unei societăţi comerciale, care în complicitate cu soţul său, Ion Badea şi un cetăţean irakian Shimari F. (34 ani), deţineau un laborator clandestin pentru producerea ţigaretelor, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea. În acest laborator, poliţiştii au găsit utilaje specifice pentru prelucrarea tutunului şi ambalarea ţigaretelor. Conform matriţelor de identificare,  acest laborator producea ţigări marca Zorro şi Palatul. Tot în urma cercetărilor efectuate au fost ridicate un număr de 66.500 timbre fiscale de marcat (după primele verificări stabilindu-se a fi falsificate), precum şi opt colete care conţineau imprimate tipizate pentru ambalarea ţigărilor”, se spune în comunicatul de presă semnat de cms. şef Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Pentru descoperirea şi altor aspecte privind această filieră, cercetările atât ale poliţiştilor cât şi ale inspectorilor financiari, sunt în plină derulare.
Dorel ŢÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe