„Gala Sportului Drăgăşenean” şi-a desemnat laureaţii anului 2006

luni, 8 ianuarie 2007

„Gala Sportului Drăgăşenean” şi-a desemnat laureaţii anului 2006

 

Ediţia a II-a a acestei gale, desfăşurată la finalul anului trecut pe scena Casei de Cultură „Gib Mihăescu”, a atras oaspeţi de seamă: profesor universitar doctor Nicu Alexie, profesor Nicolae Dinescu, Sorin Radu care-a adus din Germania trofeele acordate laureaţilor, viceprimarul Municipiului Drăgăşani – Mihai Bolocan, profesor Dan Binişor – preşedintele Comisiei de Cultură, Sport şi Sănătate din cadrul Consiliului Local.

Înaintea decernării premiilor, Clubul Copiilor din Drăgăşani a prezentat un program artistic, gest de recunoştinţă pentru rezultatele obţinute de sportivi în anul 2006, iar copiii cercului de pictură au expus în holul Casei de Cultură icoane pe sticlă şi lemn care după gală au fost achiziţionate de cei care şi le-au dorit. Desfăşurată pe două secţiuni, sport şcolar şi sport de performanţă, Gala a trezit interesul sutelor de spectatori care prin aplauze au mulţumit sportivilor care-au adus Municipiului Drăgăşani zeci şi zeci de medalii. De ce sportul şcolar? Pentru că el este laboratorul, anticamera unde se pregătesc viitoarele rezultate pentru sportul de performanţă.

La această secţiune laureaţii anului au fost desemnaţi:

- sportivul anului: Ştefan Pătru (atletism) – campion naţional la 3000 metri obstacole şi 5000 metri

- pregătit de profesorii Adi şi Minodora Teofilescu la Grupul Şcolar Agricol „Brătianu”;

- echipa anului: formaţia de handbal fete – campioană naţională la Olimpiada Sportului Şcolar – a Colegiului Naţional „Gib Mihăescu”;

- antrenorul anului – profesor Constantin Batâr, antrenorul echipei de handbal fete de la CN „Gib Mihăescu”.

La sportul de performanţă au fost desemnaţi câştigători:

- sportivul anului: Ştefan Pătru (CSŞ „Tudor Vladimirescu”) – multiplu campion naţional, internaţional, balcanic la atletism;

- echipa anului: gruparea de softball a CS Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” – campioană naţională;

- antrenorii anului la sport pe echipe: profesorii Eleonora şi Marian Bunea – antrenorii echipei de softball;

- antrenorul anului la sport individual: profesor Cristi Orza (antrenor atletism CSŞ „Tudor Vladimirescu”);

- personalitatea anului: doctor Alin Pavelescu (vicepreşedinte CSM Drăgăşani).

De asemenea au fost premiaţi cu sume de bani: Adina Pană (CS Olimpia-handbal), Denisa Uică (CN „Gib Mihăescu” – handbal şcolar), Claudiu Ciocea (CSM Drăgăşani - fotbal), Georgiana Stanciu (Clubul „Albatros” - şah), Florentina Gabriela Moraru (CS Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” - softball), Gabriel Papa (Clubul Copiilor – tenis de masă), Mihai Şerban (Clubul Copiilor - judo).

Au fost acordate diplome de excelenţă şi de merit personalităţilor şi sportivilor care, prin activitatea lor, au făcut sportul drăgăşenean cunoscut în ţară şi străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe