|duminică, octombrie 17, 2021
  • Follow Us!

Doi vâlceni sunt în topul primilor trei mari dansatori ai Europei 

 Să ai sânge de campion

Doi vâlceni sunt în topul primilor trei mari dansatori ai Europei

Vâlcenii Mădălina Turcu şi Costi Ciobanu sunt doi copii frumoşi aşa cum de altfel sunt şi alte milioanele de copii din lumea întreagă. Ei au însă ceva deosebit! Ştiu să danseze şi pentru asta la sfârşitul lui 2006 au avut parte şi primele semne ale recunoaşterii talentului lor. Au luat patru binemeritate premii doi şi trei, într-o concurenţă acerbă alături de dansatori din alte 20 de ţări ale Europei. Dansul sportiv înseamnă un volum de muncă enorm în sălile de pregătire, în timp ce premiile sunt simbolice, iar deplasările sunt plătite de fiecare dată din banii părinţilor. Cei doi copii au reuşit ca Imnul României să se audă în arenele din Macedonia sau Slovenia şi datorită abnegaţiei şi dăruirii profesoarei lor de dans, Mihaelei Runceanu.

Perechea Mădălina Turcu şi Costi Ciobanu, care dansează la grupa de vârstă 10-11 ani, este îmbrăcată în costume elegante. Pe acordurile muzicii, dansul lor este ca un dans de fluturi, dar niciodată profesoara nu se arată mulţumită de rezultatele lor. Costi este un băieţel blonduţ, pistruiat, căruia în timp ce-i urmăreşti mişcările, eleganţa gesturilor, te duci cu gândul că este unul dintre personajele din filmele muzicale ale anilor ‘30. Doar că ritmul şi dansurile sunt altele! Dacă în 1990 se parcticau doar dansuri sportive, acum pe muzica latino se dansează în ritmuri îndrăcite, dar care lasă să se întrevadă „poezia sufletului” fiecărui dansator. Micuţul “star” se apropie la chemarea noastră şi ne spune timid câteva cuvinte: “Am venit la dans îndrumat de părinţii mei. Ei n-au avut înclinaţii, mama fiind profesoară de geografie, iar tatăl inginer la Oltchim. Primele lecţii le-am luat de la vârsta de trei ani şi jumătate. Îmi place ceea ce fac şi părinţii spus că pot să dansez în continuare cu condiţia să nu neglijez şcoala. Şi nu au nici un motiv de îngrijorare că învăţ bine, ba chiar mai am timp şi pentru joacă. Sper să ajung la performanţele lui Mihai Petre. Nu m-am gândit să ajung un star de cinema. Deocamdată este pasiune şi atât!”, spune micuţul care-şi aranjează cu eleganţă reverul de la fractul cu care era îmbrăcat. Despre Costi, profesoara sa, Mihaela Runceanu spune că a simţit în el pasiunea dansului: “A schimbat, cred, şase-şapte partenere. Înainte de Mădălina a avut o parteneră grăsuţă şi am vrut una să curgă pieile pe ea şi am întrebat-o pe Mădălina dacă vrea. Mi-a răspuns imediat, fără să stea pe gânduri: Da. A contat foarte mult asta. Primele două locuri au fost câştigate de Ungaria şi România, de o echipă din Craiova. Costi a lucrat şi câte opt ore pe zi, patru ore cu o parteneră, patru ore cu alta”.

Merge prin casă în paşi de dans
Mădălina Turcu, o fetiţă frumoasă foc a avut de recuperat pentru a ajunge la performenţele partenerului ei, ea făcând balet de la vârsta de cinci ani. “Într-o zi am mers la un spectacol şi mi-a plăcut teribil dansul. Nu este greu de loc, atunci când îţi place! Pe viitor aş vrea să devin antrenoare de spot şi să-mi fac o sală unde să pot antrena”. Tatăl Mădălinei, Cpt. Cristian Turcu, de la Inspectoratul de Jandarmi Vâlcea zâmbeşte în sinea lui şi în cele din urmă îşi motivează gestul: “Numai în paşi de dans merge prin casă şi nu puţine ori mobila este un impediment serios. Mai sparege câte ceva, dar nu te poţi supăra!”. Premiile internaţionale câştigate de Mădălina şi Costi, în octombrie 2006, în Macedonia, la Scopje (locul III, la secţiunea latino şi locul II, la secţiunea standard) dar şi în decembrie 2006, în Slovenia, la Maribour (locul III, la ambele secţiuni: standard şi latino) se vrea a fi începutul unor competiţii de mare anvergură unde România va fi reprezentată de copii străluciţi.
„Cu mingea şi cercul prin Bucureşti”
Cea care a purtat paşii acestor copii, profesoara Mihaela Runceanu este un om de o modestie aparte. A visat că va deveni profesoară de dans încă de când era de-o şchioapă. Pentru acest vis şi-a sacrificat totul, familia, prietenii. “Am înfiinţat clubul în 1994 când m-am afiliat la Federaţia de dans. Eu sunt profesoară de gimnastică ritmică. Din clasa I-a am făcut acest sport. Părinţii mei ştiau de pasiune a mea, iar când am plecat la facultate şi oamenii îi întrebau oamenii unde sunt eu, ei răspundeau: Cu mingea şi cercul la Bucureşti!”, ne spune cu modestie maestra. Din când în când, printre cuvinte, ochii drastici sunt aţintiţi asupra copiilor care dansează. Le observă mişcările greşite, le mai face câte o observaţie şi se întoarce zâmbitoare spre noi: “Nu îmi faceţi poze. Nu sunt fotogenică. Pozaţi-i pe ei! pentru că merită!”. Şi ne arată grupul de dansatori.
Am legat copiii cu funia să nu-i pierd prin viscol
Cât despre numele clubului, Ru Apollo, acesta are o semnificaţie aparte: “Ru este de la Runceanu, numele meu. Apollo provine de la zeul soarelui. Iubesc soarele mai mult ca pe orice. Mă încarcă şi pot sta în razele lui şi şase sau şapte ore fără să intru în apă. Nu a fost uşor să-mi îndeplinesc visul de a avea o sală. În momentul în care m-am hotărât, lucram la Sala Sporturilor. Soacra mea avea un pământ aici, pe care îl folosea pentru zarzavaturi. La început au fost foarte pesimişti şi soţul meu şi soacra mea că voi face ceva cu această sală. Îmi tot spuneau că cine o sa vină aici, în văgăuna asta ascunsă. Dar eu eram convinsă că voi reuşi. Eram ca un magnet pentru copii care veneau!”, povesteşte Mihaela Runceanu.
Aşa au început competiţiile naţionale, la început câte opt-nouă anual, apoi au ajuns până la 20 la număr. Niciodată n-a ştiut câte medalii şi câte trofee a obţinut. O parte dintre ele sunt pe pereţii clubului. Îşi aduce aminte însă prima experienţă: “Primul rezultat l-am avut în urma unui concurs interjudeţean între palatele Copiilor. O prietenă, profesoară de dans, m-a rugat să particip în numele palatului copiilor şi am câştigat. Apoi am mers mai departe, la faza naţională la Focşani. Era o iarnă cumplită. Nu vedeam la doi metri de viscol şi ninsoare. Am legat copiii cu funia să nu-i pierd. Şi am câştigat!”,  povesteşte maestra, cu faţa surâzând.
Numai cu sufletul se poate face performanţă
Cei doi băieţi ai profesoarei Mihaela Runceanu, Alexandru şi Bogdan au început dansul la vârsta de 6 ani. Motivul la încveput a fost cu totul altul, nu pasiunea pentru acest sport. “Eu nu puteam să mă deplasez la concursuri pentru că nu aveam cu cine să-i las şi i-am înscris la dans! Până la 17 ani i-am intoxicat cu dansul până şi în vacanţe. foarte târziu s-au hotărât să urmeze această carieră, iar acum sunt amândoi la ANEFS şi mă ajută la sală, predând dansul!”. Dansatorii de la Şcoala de dans Ru Apollo au trecut şi prin momente grele. Accesul la concursurile internaţionale nu a fost uşor, banii fiind unul dintre motive: “Pe plan internaţional este foarte greu să continue să facă acest sport de performanţă din cauza cheltuielilor. Sportul de performanţă este o autodepăşire, trebuie să aibă sânge de campion să continui acest sport. Copiii trebuie să se autodepăşească. La concursuri bani nu se dau! Cei care câştigă se aleg cu o diplomă şi o cupă, nimic mai mult. De performanţă am la ora actuală vreo şase perechi. Pentru mine dansul împleteşte foarte bine arta cu muzica, cu mişcarea. Numai cu sufletul poţi să faci dans, să faci performanţă. Trebuie ieşi din tine şi să te exprimi!”, ne desluşeşte Mihaela Runceanu o… fărâmă de suflet.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response