Deţinătoarea trofeului a refuzat participarea!

joi, 25 ianuarie 2007

Cupa României la fotbal în sală se joacă în două zile

Deţinătoarea trofeului a refuzat participarea!

Anul acesta, Federaţia Română de Fotbal a decis să organizeze, înainte de începerea competiţiilor oficiale pe teren mare, şi întreceri în sală. Startul îl va da Cupa României, apoi vor fi programate meciurile de campionat. Aşa cum se obişnuieşte la astfel de întreceri, începutul revine fazelor judeţene, apoi câştigătoarele din fiecare judeţ se vor duela între ele, pentru ca, în fazele finale, să intre în întrecere şi echipele din diviziile A şi B de fotbal în sală.

Campioana anului trecut a spus „pas”

Cupa României la fotbal în sală este la cea de-a doua ediţie. Anul trecut, în perioada mandatului de preşedinte a lui Mihai Persu, competiţia a fost organizată în Sala de Sport a Liceului Energetic, în condiţii relativ modeste, iar finala a fost una cu cântec. Disputa dintre Electra Rm. Vâlcea şi o selecţionată a arbitrilor ce se înscriseseră şi ei în competiţie a cunoscut momente ce n-aveau nici o treabă cu spiritul de sportivitate şi fairplay. În urma unor intrări mai dure ale celor de la Electra, dar şi a acuzelor pe care jucătorii acestei echipe le aduceau arbitrilor partidei, pe motiv că şi-ar favoriza colegii, s-a iscat un scandal cu iz violent, ce a determinat ieşirea arbitrilor de pe teren. Prin urmare, echipa Electra a beneficiat de victoria la masa verde, a intrat în posesia Cupei – teoretic, pentru că, practic, nu se ştie dacă un trofeu în sine a existat. Mai departe, Electra Rm. Vâlcea a fost nevoită să înfrunte câştigătoarea trofeului din judeţul Dolj, într-o dispută ce nu a avut loc pe teren neutru, aşa cum ar fi fost normal, ci la Craiova. Deşi a dat o replică bună, chiar surprinzător de bună, Electra a fost scoasă din competiţie, la victoria craiovenilor contribuind din plin deciziile tendenţioase ale cavalerilor fluierului. Anul acesta, deşi avea de apărat un trofeu pe care anul trecut îl câştigase şi ar fi avut un statut privilegiat la tragerea la sorţi, Electra Rm. Vâlcea nu s-a mai înscris în competiţie. Preşedintele Gigi Bucuroiu a pus această decizie pe seama faptului că, dacă ar fi câştigat din nou trofeul, ar fi avut o cheltuială în plus cu participarea în fazele superioare, existând totodată şi pericolul real al accidentărilor unor jucători pe care echipa de ligă a IV-a pune mare bază în încercarea de a izbuti promovarea în Liga a III-a (fosta Divizie C).

Mulţi chemaţi… puţini înscrişi!

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea a informat toate echipele afiliate că pot participa la Cupa României de fotbal în sală. În momentul trimiterii faxurilor, peste 30 de echipe şi-au anunţat intenţia verbal, iar în scris mai puţin de 20!!!! Până la termenul limită fixat de AJF, doar 11 grupări au vizat legitimaţiile şi au trimis reprezentanţii pentru tragerea la sorţi. Aşadar, în urne au intrat echipele Topologul Nicolae Bălcescu, Luncavăţul Popeşti, FC Govora, AFC Genesis Lotru Brezoi, Cozia Rm. Vâlcea, Juventus Roeşti, Viitorul Frânceşti, Unirea Tricolorul Goleşti, Dinamo Rm. Vâlcea, Oltul Dăeşti şi Prima Prundeni. La tragerea la sorţi, din partea echipelor afiliate au participat trei delegaţi, alături de conducerea AJF.

Toată întrecerea ţine doar două zile

În urma stabilirii meciurilor a reieşit că toată competiţia se poate întinde pe parcursul a numai două zile. AJF Vâlcea a stabilit, după modelul întrecerilor de tenis de câmp sau al fazelor superioare ale Cupei Mondiale, ca echipele să-şi tragă la sorţi poziţia pe „tabloul” întrecerii. Deschiderea oficială a competiţiei are loc sâmbătă, la ora 14.30, onoarea revenind pentru două echipe prietene, cândva adversare în Campionatul Judeţean: Juventus Roeşti şi Luncavăţul Popeşti. A doua partidă este tot una între prieteni: Cozia Rm. Vâlcea şi Viitorul Frânceşti. În fine, ultimul meci al „optimilor” are loc între Topologul Nicolae Bălcescu şi Oltul Dşeşti, şi acestea două foste adversare anul trecut în Divizia Onoare. Norocul pentru calificarea directă în sferturi a revenit echipelor FC Govora, Prima Prundeni, Unirea Tricolorul Goleşti, AFC Genesis Lotru Brezoi şi Dinamo Rm. Vâlcea. Această din urmă formaţie va disputa tot sâmbătă, dar de la ora 20.00, partida cu învingătoarea din „duelul apelor” între Topologul Milcoiu şi Oltul Dăeşti. Duminică de dimineaţă se vor juca celelalte trei partide ale sferturilor de finală, apoi semifinalele şi, de la ora 16.00, finala competiţiei, cu trofeul pe masă. AJF-ul va percepe o taxă de 80 de lei pe meci fiecărei echipe, conform tragerii la sorţi unele grupări având nevoie de patru meciuri câştigate pentru a intra în posesia trofeului, altele, mai norocoase, doar trei partide.

Se va juca după regulamentul de futsal

Cu ocazia tragerii la sorţi şi după, reprezentanţii echipelor înscrise au primit extrase din regulamentul de fotbal în sală. Se vor juca 4+1 fotbalişti, în reprize de câte 20 de minute jucate efectiv, cu dreptul la un time-aut pe repriză şi cu mingi speciale. Respectând regulamentul de fotbal în sală, echipa câştigătoare se acomodează rigorilor fazelor naţionale. Apoi, de la faza următoare, echipa care intră în posesia trofeului are dreptul să transfere jucători de la oricare alte formaţii şi va fi nevoită să folosească în acest sens alte legitimaţii. Cu alte cuvinte, AJF Vâlcea, având acceptul FRF, a scutit toate echipele de obligaţia de a da bani pe alte legitimaţii, obligaţia respectivă revenind doar fericitei câştigătoare a trofeului.

Iată în continuare programul fazei judeţene a Cupei României la fotbal în sală:

Sâmbătă, 27 ianuarie:

Ora 13.30 (meciul nr. 1): Cozia Rm. Vâlcea – Viitorul Frâncesti

Ora 14,30 (meciul nr. 2): Juventus Roesti – Luncavatul Popesti

Ora 15,30 (meciul nr. 3): Topologul N. Balcescu – Oltul Daesti.

Ora 20.00 (sfertul nr. 1): Dinamo Rm. Vâlcea – Învingatoarea din meciul nr. 3

Duminica, 28 ianuarie:

Ora   8,30 (sfertul nr. 2): Învingatoarea din meciul 2 – FC Govora

Ora 10.00 (sfertul nr. 3): Învingatoarea din meciul 1 – U.T. Golesti

Ora 11.00 (sfertul nr. 4): Prima Prundeni – AFC Genesis Lotru Brezoi

Ora 12,30 (semifinala 1): Meci între învingatoarele din sfertul 2 si sfertul 3

Ora 14.00 (semifinala 2): Meci între învingatoarele din sfertul 1 si sfertul 4

Ora 16.00 – Finala competitiei: Meciul dintre cele doua câstigatoare ale semifinalelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe