Umbrele politice

joi, 14 decembrie 2006

Umbrele politice

 

Devine din ce în ce mai clar faptul că partidele politice nu sunt altceva, pentru cei care au probleme cu legea, decât nişte simple umbrele. Oricât de mult s-ar strădui preşedinţii formaţiunilor politice să inducă ideea că structurile pe care le conduc se disociază net de membrii cu probleme penale, realitatea îi contrazice.

Nu mai departe de acum câteva zile, congresul PSD a demonstrat că atunci când vine vorba de „coledzi”, orice poate fi trecut cu vederea. Chiar şi implicarea acestora în procese penale, acuzaţi fiind de toate relele din lume. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a întins duminică o mână amicală către Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Geoană i-a numit pe aceştia prieteni şi a transmis opiniei publice un mesaj clar: PSD nu-i va lăsa baltă pe cei doi foşti lideri ai partidului. Ambii au probleme mari cu legea: Ion Iliescu este acuzat în dosarele Revoluţiei şi Mineriadelor, Adrian Năstase în dosarul Termopanelor. Pentru bună purtare, Geoană l-a recompensat pe Iliescu: acesta a devenit preşedinte onorific al PSD. În alte condiţii, acesta ar fi refuzat categoric această funcţie absolut gratuită din punct de vedere al puterii de decizie în partid. Acceptarea, venită cu doar câteva zile înaintea congresului, nu face decât să întărească senzaţia că Ion Iliescu ar nevoie de PSD pentru a se proteja de justiţie iar PSD are nevoie de Iliescu pentru a-l arăta electoratului pesedist, asemenea moaştelor vreunui sfânt.

Un alt exemplu, de data aceasta oarecum atipic, vine din partea Partidului Conservator. Retragerea de la guvernare a partidului lui Dan Voiculescu a venit la puţin timp de la declanşarea scandalului de spionaj în care este implicat şi Codruţ Sereş, fost ministru al Economiei şi Comerţului. Speculată de mai mulţi analişti politici ca fiind o acţiune menită a rezolva o serie de probleme ale PC, retragerea acestei formaţiuni politice de la guvernare ar putea reprezenta, într-o oarecare măsură, şi o încercare de protejare a unuia dintre favoriţii lui Voiculescu.

Nici la nivel local lucrurile nu stau mai bine. Numai în judeţul Vâlcea putem identifica uşor câteva cazuri de protecţie prin intermediul partidelor politice. Hai să luăm cazul fostului primar pesedist Traian Sabău. După alegerile din 2004, pierdute cu brio în faţa lui Mircia Gutău, Sabău s-a dat la fund. Între timp, la jumătatea acestui an, apare informaţia potrivit căreia pe numele lui Sabău a apărut un dosar instrumentat de DNA. Mai exact, este vorba despre jaful de la alimentarea cu apă din cartierul Goranu. Ei bine, aproape instant Sabău este anunţat cu surle şi trâmbiţe ca o importantă achiziţie a PRM Vâlcea. Fostul primar a apărut chiar alături de preşedintele organizaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă. El a negat orice legătură între dosarul de la DNA şi intrarea sa în PRM.

Nici PSD Vâlcea nu este străin de fenomen. Cu toată hotărârea liderului Ion Cîlea de a curăţa partidului, toleranţa de la centru pentru pesediştii vâlceni certaţi cu legea este la ea acasă. Presa ultimilor ani ne arată cât de mulţi pesedişti au probleme cu justiţia şi cât de puţini au fost excluşi din organizaţie. Nu mai este nici un secret pentru nimeni că în continuare, în PSD Vâlcea, dar şi în alte organizaţii de partid, se află inşi care ar fi trebuit să se afle de mult timp după gratii.

Oricât de mult le-ar place unora că politica românească a evoluat în ultimii 17 ani, tarele au rămas aceleaşi. Partidele politice s-au transformat încet-încet în cuiburi călduţe pentru inşii pentru care corupţia nu mai este de mult un secret. Cât timp aceştia nu vor fi eliminaţi din aceste partide, pentru ca justiţia să-şi poată face treaba nestingherită, reforma politică rămâne doar o noţiune abstractă, fără acoperire în realitate.

• Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe