ŞTIRI - fotbal

joi, 28 decembrie 2006

ŞTIRI - fotbal

Au fost omologate clasamentele finale ale turului

Sportul Rm. Vâlcea, campioană oficială de toamnă-iarnă

Pe ordinea de zi a Biroului Executiv al AJF s-a aflat, la primul punct, validarea clasamentelor pentru Liga a IV-a şi a V-a la finalul turului ediţiei 2006-2007. Viorel Dina, preşedintele Comisiei de Competiţii, a aşteptat ca toate deciziile de la Comisia de Apel să fie luate şi abia acum a avut posibilitatea să prezinte ierarhiile. În Liga a IV-a lucrurile erau clare de la finele lunii noiembrie, pentru că n-au existat contestaţii. Astfel, Sportul Rm. Vâlcea este oficial campioana de toamnă a fotbalului judeţean, ocupând cel puţin până-n primăvară prima poziţie în clasament.În Liga a V-a a trebuit să se aştepte soluţionarea unei contestaţii înaintate de către AS Dinamo Horezu către Comisia de Apel, dar indiferent de decizie ocupantele primelor locuri au rămas aceleaşi. Astfel, în Seria I lideri incontestabil este CSM Drăgăşani, în Seria a II-a pe primul loc se situează Viitorul Frânceşti, AS Mihăeşti conduce, graţie golaverajului mai bun decât al AS Energia Malaia, în seria a III-a, iar ultimul lider, în Seria a IV-a, este ALX Mateeşti, şi această echipă beneficiind de avantajul golaverajului în disputa cu Dinamo Horezu.

A fost validată organigrama AJF Vâlcea

Niciun şef de comisie nu a fost schimbat din funcţie

O altă problemă dezbătută de Biroul Executiv al AJF Vâlcea a reprezentat-o organigrama acestei instituţii. Cu alte cuvinte, în afara personalului retribuit şi a celor aleşi ori validaţi de Adunarea Generală, trebuiau clar stabiliţi în funcţii cei din comisiile AJF-ului. Preşedintele Constantin Pintilie a luat legătura cu toţi cei aflaţi în funcţii în momentul alegerii sale şi aceştia şi-au manifestat dorinţa de a continua munca şi cu actuala conducere a AJF. Prin urmare n-au existat schimbări spectaculoase. Singurele modificări au vizat Comisia Judeţeană de Arbitri şi juristul AJF-ului. Acesta din urmă este Radu Sima, iar la CJA şef a rămas, în ciuda celor ce l-ar fi dorit „decapitat“, tot progesorul Grigore Tomoiagă. El îi va avea în subordine pe Gigi Olaru (prim-vicepreşedinte), Vasile Busuioceanu (vicepreşedinte), Gică Stanca (secretar), Doru Coca, Mircea Râmniceanu, Nicolae Niţă, Tache Bolovan şi Bogdan Medrea (membri).

Cum trece iarna, imediat începe returul

Fotbalul judeţean se pune în mişcare, încă din februarie

Cu scopul eliminării pe cât posibil a etapelor disputate la mijlocul săptămânii, fie ele de campionat sau în Cupa României unde au rămas angrenate 14 echipe din Liga a IV-a, conducerea AJF Vâlcea a propus ca dată de reluare a competiţiilor fotbalistice oficiale 18 februarie 2007 pentru Cupa României (optimi de finală) şi 3/4 martie 2007 pentru campionat, adică returul la Liga a IV-a şi, respectiv, Liga a V-a. datele prevăzute mai sus sunt însă condiţionate de starea vremii, astfel că n-.ar fi exclusă o decalare. În 25 febriarie ar urma să se dispute sferturile de finală ale Cupei, iar semifinalele şi finala s-ar disputa după terminarea campionatului, Federaţia Română de Fotbal comunicând deja zilele în care trebuie făcute cunoscute campioana şi câştigătoarea Cupei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe