PSD, luat la mişto de Frâncu

joi, 21 decembrie 2006

PSD, luat la mişto de Frâncu

 

Deşi toată lumea credea că în sfârşit s-a instaurat liniştea între taberele PNL şi PSD, lucrurile au revenit la normal în ultimele zile. Au fost de ajuns câteva scântei pentru ca aparenta atmosferă de amiciţie între liderii locali ai celor două partide să fie spulberată. Emilian Frâncu, preşedintele PNL Vâlcea, a dezgropat securea războiului cu conducerea PSD Vâlcea. După ce declarase că cel puţin o perioadă nu va mai critica fostul partid de guvernământ, datorită sprijinului acordat de consilierii judeţeni pesedişti pentru cumpărarea sediului PNL Vâlcea, Frâncu a dat o replică ironică unor comunicate de presă elaborate de biroul de presă al PSD Vâlcea. „Acest birou de presă a emis două comunicate: unul făcut de aripa mai puţin tâmpită a biroului şi un altul făcut de aripa analfabetă a acestuia”, a spus Frâncu în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a criticat maniera în care au fost concepute comunicatele şi nu s-a sfiit să facă o veritabilă analiză pe text. Una peste alta, chiar acum, la sfârşit de an, PSD Vâlcea a devenit din nou subiect de miştocăreală pentru şeful organizaţiei liberale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe