Privim Europenele la TV

luni, 11 decembrie 2006

Privim Europenele la TV

Adversară ne va fi o echipă de pe locurile 6-12
Rusia şi Franţa sunt calificate direct
Vâlcenii sunt interesaţi de rezultatele de la Campionatul European, aflat în plină desfăşurare în Suedia, pentru că şase dintre formaţiile de acolo se vor înfrunta cu România pentru accederea la Mondialul din Franţa, acolo unde România – cu foarte multe vâlcence în lot – are de apărat titlul de vicecampioane. Până acum parcursul României spre Mondialele din Franţa a fost lejer. Chiar la Rm. Vâlcea, în turneul la care au mai participat Italia, Islanda, Portugalia şi Azerbaidjan, româncele s-au descurcat perfect şi aşteaptă acum să afle cu cine dau piept în vară. Pentru Campionatul Mondial din Franţa sunt calificate direct Rusia (deţinătoarea trofeului) şi Franţa (ţara organizatoare). Primele trei clasate merg automat, dar dacă între acestea se vor afla Rusia sau Franţa, atunci şi locurile 4-5 duc la Mondiale. În aceste condiţii celelalte formaţii intră în urne, tragerea urmând a se efectua la Stockholm, pe 17 decembrie, înaintea finalei CE. Alături de România, din calificări au mai urcat Turcia şi Belarus, aceste trei echipe urmând a fi alături de ocupantele locurilor 13-16 de la Europene în urna II valorică, iar adversarele vor fi din rândul echipelor clasate pe locurile 6-12 la turneul final din Suedia. Deocamdată ne rezumăm la prezentarea rezultatelor înregistrate, cu precizarea că Rusia şi Franţa nu ne pot fi adversare. şi spunem că nu s-au decis alte „eliminate” din calea României.
Grupa A (Skovde)
Serbia - Macedonia            23-25
Ungaria - Austria 42-23
Grupa B (Göteborg)
Germania - Polonia 30-20
Norvegia - Slovenia            43-20
Grupa C (Stockholm)
Rusia - Croaţia            27-22
Ucraina - Suedia  18-22
Grupa D (Malmo)
Spania - Olanda 26-16
Danemarca - Franţa  20-24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe