Deputatul Becşenescu se retrage din politică

luni, 4 decembrie 2006

Deputatul Becşenescu se retrage din politică

„Dumitru Becşenescu este preşedintele grupului de firme Antares, care are activităţi în domeniul distribuţiei de gaz lichefiat, imobiliare, construcţii, transport feroviar de marfă, transport rutier de călători, turism, producţie uşi metalice. Cifra de afaceri a grupului a înregistrat în 2005 o creştere cu 15 %. Investiţiile pe care omul de afaceri le-a făcut în turism în acest an se ridică la 2,2 milioane de euro şi au avut ca scop modernizarea zonei de restaurante şi bucătării ale hotelurilor din staţiunea Mamaia, aducând astfel complexul la un standard european de patru stele. „ Este caracterizarea făcută de cei de la Revista Capital în deja tradiţionala Revistă TOP 300, publicaţie care anual îi descrie pe cei care sunt milionari în dolari în România. Cei de la Capital estimau că averea lui Becşenescu se situează la 40-42 de milioane de dolari. Dumitru Becşenescu este însă şi parlamentar. În 2004 a fost ales deputat de Vâlcea pe listele Uniunii Naţionale PSD +PUR. Apoi, în urmă cu un an a fost desemnat euro-observator, reprezentând România, alături de alţi 34 de colegi, în Parlamentul European. Mandatul său va lua sfârşit la 31 decembrie anul acesta. Este posibil ca Vâlcea să nu mai aibă prea curând un europarlamentar. Motiv pentru care i-am şi solicitat omului de afaceri şi parlamentarului Becşenescu un interviu.

# Vă apropiaţi de final de mandat şi am înţeles că nu veţi mai candida. Vă pregătiţi de retragere?

Am decis să nu încerc reconfirmarea pentru Parlamentul European. Nu voi candida nici la alegerile, care vor avea loc în primăvară iar la alegerile din 2008 nu voi mai fi pe nici o listă. Cred că este posibilă şi retragerea mea din Parlamentul României înainte de terminarea mandatului. Ştiu că am o obligaţie faţă de electoratul vâlcean şi de fapt acesta este motivul pentru care nu m-am retras încă. Am o obligaţie şi faţă de partidul care m-a propus. Nu mai sunt membrul lui dar în caz de retragere PUR ar pierde pentru că locul meu ar fi luat de cineva de la PSD.

# Credeţi că v-aţi făcut datoria în Parlamentul European, aveţi să vă reproşaţi ceva?

Nu am ce să-mi reproşez. Cred că am încercat şi am reuşit să fac mult lobby pentru ţara noastră. Am luat legătura cu foarte mulţi parlamentari europeni şi în special cu cei care nu vizitaseră România şi aveau o părere greşită despre noi ca ţară, ca popor. Ne judecau după media europeană, care nu ne-a creat o imagine favorabilă în ultimii ani. Am avut surpriza să constat ulterior că europenii care au vizitat România şi-au schimbat părerea despre noi.

# Are România prieteni în Parlamentul European?

Bineînţeles că are. Am discutat cu foarte mulţi dintre ei. Sunt oameni deschişi. Erau curioşi să obţină informaţii de la noi. Sunt oameni cu experienţă, care te simt imediat dacă minţi sau dacă exagerezi. Domnul Graham Watson, liderul ALDE şi Ema Nicholson sunt cu siguranţă apropiaţi de ţara noastră dar nu numai ei.

# Aţi pierdut ceva, aţi câştigat ceva în urma acestei perioade în care aţi fost europarlamentar?

Am pierdut pe planul afacerilor . Nu am mai avut controlul lor, nu m-am mai interesat. În unele situaţii pierderile materiale nu s-au simţit datorită creşterii valorilor unor active. Dar cred că mai mult am pierdut pe plan personal. Am fost obligat să-mi neglijez familia. Am stat mult mai puţin cu ai mei. Chiar dacă am obiceiul să-mi fac anual concediul cu familia, durata concediilor a scăzut în ultimii ani şi nu se poate compensa în câteva zile o absenţă de luni. Dar, la modul sincer, nu regret aceste pierderi pentru că a fost o experienţă unică. Am cunoscut o altă lume. O lume de oameni educaţi, pregătiţi să facă politică, o lume de oameni responsabili, care respectă oamenii de succes dar care nu dispreţuiesc nici un om şi nu-l tratează de sus. Am realizat că este nevoie de un plus în politica românească. Că este nevoie de oameni care nu au nevoi financiare şi se pot dedica unor proiecte pentru comunităţi. Scena politică de la noi nu este pregătită pentru o exprimare principială. Deciziile politicienilor noştri nu ţin cont de priorităţi, pe care ar trebui să le evalueze şi se fac prea multe jocuri pentru interese de grup.

# Puteţi face o comparaţie care să argumenteze afirmaţiile dinainte?

Păi nu e greu. În primul rând este vorba despre ce se întâmplă la noi şi la ei înainte de un vot. La ei au loc dezbateri politice în cadrul grupurilor parlamentare. Fiecare parlamentar se exprimă şi aduce argumente. La final se votează iar grupul ia o decizie. O decizie care va fi respectată apoi chiar dacă ea nu este identică cu poziţia liderului de grup sau a preşedintelui partidului sau a guvernului. La noi simţi că faci parte dintr-o maşină de vot. În Parlamentul nostru am fost deseori nevoit să votez altfel decât îmi dicta convingerea mea. Vorbesc de perioada când eram membru de partid.

# Acum veţi avea un program mai lejer?

Nu sunt omul care să încerce să scape de activitate. Lucrez de obicei de la 9 la 21.00. De multe ori şi sâmbăta şi duminica. Acum am de gând să fac simţită reîntoarcerea mea în afaceri. E un lucru care-mi place şi în care de multe ori deciziile seamănă cu mutări din şah. Din păcate nu mai am timp să joc şah atâta cât aş vrea dar îmi voi face timp pentru a relansa Grupul ANTARES. Nu pot să am un program lejer pentru că, deşi eu financiar nu mai am nevoi, mă gândesc mereu la nevoile salariaţilor din ANTARES care sunt destui. Vreo 700 permanenţi şi pot ajunge la 1100 în sezonul de vară. Am responsabilităţi pentru aceşti oameni.

# Aţi fost acuzat de multe ori de anumite publicaţii? Aveţi o senzaţie de aversiune faţă de presă?

Nici vorbă de aşa ceva. Nu judec pe toată lumea pentru greşelile unora. Sunt acum în stare de judecată cu o firmă editoare, care a încercat să păcălească grupul ANTARES şi sper să recuperez cei 300 de milioane pe care mi-i datorează. Sper de asemenea ca Procuratura să înceapă cercetările faţă de un patron din presa locală, pe care l-am acuzat public de şantaj. Au fost destule articole de presă nefavorabile care m-au deranjat. Vedeţi firmele mele plătesc taxe integral în Vâlcea. Taxe şi impozite. De multe miliarde anual. În aceste condiţii nu cred că este loial să fiu acuzat pentru unele datorii curente de câteva sute de milioane. Datorii pe care oricum le plătesc cu majorările legale. La noi nu există un respect faţă de oamenii de afaceri. Tot felul de găinari cu grave probleme de mentalitate îşi dau cu părerea şi aruncă cu noroi fără să se gândească la nişte oameni, care au făcut ceva ca să ajungă unde au ajuns. De multe ori prin foarte multă muncă şi prin sacrificii.

# În ce relaţii aţi fost cu ceilalţi parlamentari? Dar cu preşedintele Consiliului Judeţean?

În relaţii foarte bune, chiar cu Dumitru Dragomir care în felul lui este un haios. După ce am devenit independent a trebuit să-i refuz pe unii care mi-au făcut propuneri să mă înscriu în alt partid. Dar cred că am rămas în relaţii bune cu toţi, inclusiv cu domnul preşedinte Buşe căruia îi doresc sincer multă sănătate. Sunt dispus la orice colaborare, care poate fi benefică vreunei comunităţi din Vâlcea.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe