Taxi făcut zob de un autobuz

joi, 30 noiembrie 2006

Taxi făcut zob de un autobuz

 

Luni după amiază, în jurul orei 15,15 pe strada Crişan, din Râmnicu Vâlcea a avut loc un accident mai puţin obişnuit. Un autobuz cu pasageri a depăşit sensul său de mers şi s-a cocoţat peste un taxi care circula din sens opus. Atât taximetristul cât şi clientul său au fost grav răniţi.

Zecile de oameni care se adunaseră la faţa locului, mulţi dintre ei să imortalizeze accidentul pe aparatele de fotografiat sau să dea o mână de ajutor la degajarea zonei erau tot mai nedumeriţi. “Autobuzul a luat curba şi în loc să-şi continue mersul pe sensul său de mers a intrat pe contrasens urcându-se efectiv pe Cielo. Eu am fost primul care am scos victimele din taxi şi nu a mai fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, care s-a întors din drum”, ne spune un bărbat uscăţiv care se chinuia alături de alţii să tragă taxiul de sub autobuzul care tocmai era ridicat cu un motostivuitor pentru a permite eliberarea din fiarele contorsionate. Autobul, marca Roman, cu numărul OT 04 YTA era unul... antic şi de demult şi aparţinea unei societăţi din Potcoava-Olt. El se afla în probe, nu avea foaie de parcus nici asigurare şi plecase dintr-o autogară din oraş şi urma să ajungă într-o altă autogară aflată la câteva sute de metri mai încolo de locul unde s-a produs evenimentul. Pe lângă conducătorul auto în autobuz se mai aflau, ca pasagere, două femei. Şoferul, Ion Balavan (50 ani), din comuna Grădiştea-Vâlcea a declarat poliţiştilor anchetatori că nu ştie ce s-a întâmplat şi nu-şi aminteşte cum de a ajuns pe contrasens.

 

Taximetristul şi clientul răniţi grav

 

În urma coliziunii, taximetristul Cristian Ionuţ Cojocaru, aflat la volanul unui Cielo cu nr. VL 09 CAS a suferit politraumatisme, traumatism cranian, traumatism toracic şi traumatism de bazin. Clientul său, Constantin Oprea (37 ani), din Drăgoeşti-Vâlcea s-a ales cu traumatism cranio facial şi traumatism toracic, ambii fiind internaţi în Spitalul de Urgenţe Vâlcea. Testat cu alcooltestul, conducătorului de pe autobuz i-a fost găsită o alcoolemie de 0,04 g/l alcool în aerul respirat. Circulaţia în zonă a fost serios îngreunată, sute de maşini fiind nevoite să fie dirijate pe rute ocolitoare unde s-au format adevărate blocaje. Poliţiştii anchetatori au mai stabilit că atât taximetristul cât şi clientul său nu purtau centuri de siguranţă. Dincolo de alcoolemia şoferului de autobuz, considerată mică, nu este exclus ca acesta să fi avut o pierdere de memorie, fapt ce ar fi putut sta la originea acestui accident, declaraţia conducătorului fiind aceea că: “Parcă mi-ar fi dat cineva cu ceva în cap!”.

Dorel ŢÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe