ŞTIRI ÔÇô fotbal

joi, 16 noiembrie 2006

ŞTIRI – fotbal

 

 

Liga a II-a

 

Revenirea lui Gutău face să se discute despre promovare

 

Fotbaliştii antrenaţi de Costel Pană trec printr-o perioadă foarte bună de la începutul actualei ediţii de campionat şi până în prezent. Nu doar rezultatele sunt cele care sporesc încrederea jucătorilor în forţele proprii, ci şi prezenţa alături de echipă a primarului Mircia Gutău. Din informaţii neconfirmate încă oficial, se pare că pentru meciul de la Lupeni jucătorii CSM-ului ar putea avea suplimentată prima în caz de victorie, ştiindu-se faptul că un succes în acest meci ar aduce gruparea vâlceană pe plus în clasamentul adevărului şi ar putea reaprinde speranţa că la finalul campionatului vâlcenii s-ar putea clasa pe unul din primele două locuri.

Liga a III-a

Preşedintele Diculoiu vrea să fie galant: i-a iertat pe toţi!

Chiar dacă echipa ce reprezintă Sindicatul Liber Oltchim are rezultate contradictorii, măsurile luate până acum de preşedintele Mihai Diculoiu n-au avut nici un efect. După categorica înfrângere, scor 1-4 la Mediaş, liderul de sindicat şi în acelaşi timp şef al clubului declara pentru o importantă publicaţie vâlceană că „Am hotărât să-i reabilităm pe toţi. Le-am ridicat celor trei jucători suspendarea, iar antrenorul va continua alături de echipă. Sper ca toate aceste situaţii ce s-au creat să fie o lecţie pentru ei. Să respecte mai mult culorile clubului, să dea totul pe teren. Sunt foarte supărat pentru rezultatele din ultima perioadă ce au culminat cu acest eşec categoric din deplasare, dar pentru această partidă motivaţia conducerii tehnice a fost că au pierdut pe final de meci, n-au fost dominaţi pe tot parcursul celor 90 de minute”. Surprinzător sau nu, dintre toţi cei sancţionaţi, doar lui Marian Deaconescu nu i s-a anulat sancţiunea, aceea de demitere din funcţia de antrenor secund.

Liga a IV-a

Portarul Herăscu de la Zătreni, suspendat pentru doi ani

Impactul echipei Olteţul Zătreni cu elita fotbalului vâlcean a fost benefic la început, atunci când disciplina era la ea acasă, indiferent de rezultate. Eforturile conducerii tehnice şi ale autorităţilor par însă puse în umbră de comportamentul unor jucători, iar dintre aceştia cel mai recalcitrant a fost în etapa de săptămâna trecută portarul Mircea Herăscu, altminteri un portar talentat şi destul de experimentat pentru acest nivel. La meciul cu Alma Lex Drăgăşani, portarul Herăscu l-a agresat pe centralul partidei, motiv pentru care a fost sancţionat recent de către Comisia de Disciplină a AJF Vâlcea cu doi ani de suspendare din activitatea fotbalistică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe