Pro şi contra Lovin

joi, 9 noiembrie 2006

AJF-ul vrea să blocheze candidatura fostului director de la Agricultură

Pro şi contra Lovin

De când a fost ales Gheorghe Constantin la şefia fotbalului judeţean, problemele legate de condiţiile pe care un candidat trebuie să le îndeplinească pentru a fi în funcţie s-au tot discutat. Mai întâi, ex-preşedintele Gheorghe Constantin a fost cel atacat de ex-preşedintele Sergiu Zbârnea, profesorul acuzându-se oarecum singur pe motiv că i-a acceptat candidatura lui Costică-Vâlcea într-un moment în care nu îndeplinea condiţia de a fi fost şef al unei structuri sportive cu activitate fotbalistică. Gheorghe Constantin venea cu recomandarea de a fi fost şef la ACR, considerat în vremea aceea club sportiv cu activitate de... automobilism! Cert e că „poporul“ a ales şi nimeni n-a mai zis nimic. Succesorul lui Gheorghe Constantin a fost Mihai Persu, de cariera şi experienţa acestuia nimeni neavând nimic de comentat. În schimb, au ieşit discuţii legate de condiţiile contracandidatului cu care Mihai Persu a luptat: Dumitru Lovin. În iarna trecută, când a fost analizată candidatura lui Dumitru Lovin la Biroul Executiv, la condiţia legată de activitatea de conducere într-o structură sportivă, fostul şef de la Agricultură a prezentat anii petrecuţi ca preşedinte al Comisiilor de Disciplină şi Apel ale AJF Vâlcea. Încă din acel moment, cel care n-a fost de acord cu acceptarea de către Biroul Executiv a candidaturii lui Dumitru Lovin a fost vicepreşedintele Constantin Pintilie. Acesta a spus atunci, ca şi acum: „Funcţia de preşedinte al unei comisii de acest gen nu reprezintă că s-a condus o structură sportivă, ci un organism cu puteri juridice din cadrul unei structuri sportive“. Pornind de la această teorie, Constantin Pintilie a mers mai departe şi a contestat la Federaţia Română de Fotbal decizia Biroului Executiv al AJF de acceptare a candidaturii lui Dumitru Lovin. N-a primit nici un răspuns şi, pentru că oricum alegerile fuseseră câştigate de Mihai Persu, vicele AJF a lăsat-o baltă.

„Neregula“ este zgândărată acum din nou chiar înainte de a se afla cine candidează şi cine nu la şefia AJF Vâlcea. Cel care repune subiectul pe tapet este de data aceasta preşedintele interimar Viorel Neacşu, de profesie jurist. Acesta a ţinut să sublinieze că „alegerile din 2 decembrie se vor organiza cu respectarea prevederilor Statutului AJF, înregistrat la notariat şi vizat de Comisia Juridică a Federaţiei Române de Fotbal!“, lăsând astfel să se înţeleagă că Biroul Executiv ar putea face invers decât a făcut Biroul Executiv din iarnă: adică să nu-i aprobe candidatura lui Dumitru Lovin! În premieră în presa vâlceană şi în fotbalul judeţean, propunem astăzi declanşarea pentru o perioadă de câteva zile a unei dezbateri publice pe tema corectitudinii acceptării sau neacceptării candidaturii lui Dumitru Lovin. Nu emitem judecăţi şi nu dăm sentinţe. Aşteptăm la redacţie opiniile oamenilor de fotbal, vom face şi propriul sondaj de opinie în rândul celor implicaţi în fenomen şi totul va fi pus pe tapet pentru ca Biroul Executiv al AJF Vâlcea să poată lua decizia cea mai bună din punct de vedere legal şi moral. Nu de alta, dar se pare deja că acest subiect ne-a dezvăluit o mare carenţă a AJF Vâlcea: statutele şi regulamentele acestei instituţii nu sunt clare şi concise, ele lăsând adesea loc la interpretări. Ce înseamnă „conducerea unei structuri sportive“ sau „funcţiile de conducere ale unor comisii din cadrul AJF sunt funcţii de conducere a unor structuri sportive?“ - iată doar două întrebări la care răspunsurile pot fi diferite de la un subiect la altul. Vom vedea luni primele răspunsuri şi reacţii la tema pusă azi în discuţie, o temă extrem de importantă pentru că, dincolo de cele prevăzute clar sau mai puţin clar în regulamente, aplicarea lor într-un fel sau altul se transpune într-o decizie pro sau contra candidaturii lui Dumitru Lovin la şefia AJF Vâlcea. În consecinţă, simplificând lucrurile, ar trebui să întrebăm: „Are Dumitru Lovin dreptul să candideze la funcţia de preşedinte al AJF Vâlcea?“, iar fiecare răspuns trebuie motivat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe