|luni, iulie 4, 2022
  • Follow Us!

“PrimarulÔÇ£ Monceanu are bani pentru ROVIMET? 

„Primarul“ Monceanu are bani pentru ROVIMET?

L-am atenţionat în repetate rânduri pe viceprimarul Monceanu că dacă se încăpăţânează să facă jocurile unei doamne din Direcţia de Urbanism a Primăriei Râmnicului şi să nu elibereze unor societăţi acte la care au dreptul riscă să aducă prejudicii mari acestei instituţii. Îi mai spunem şi acum, în mod public. Că dacă primăria va ajunge să plătească daune de miliarde, aşa cum a plătit nu demult ACVARIM, în urma unor procese pierdute, vom cere Curţii de Conturi să recupereze aceşti bani de la vinovat. Adică de la domnul Monceanu. Pentru că mii de râmniceni nu sunt obligaţi să plătească greşelile primarului cu bani din taxe şi impozite. În 24 octombrie 2006, SC ROVIMET a înregistrat următoarea notificare la primăria Râmnicului. „Ziarul e Vâlcea” nu mai revine azi cu acte şi documente ( am mai făcut acest lucru) care demonstrează că atât primarul arestat Mircia Gutău cât şi actualii edili, procedează incorect când şuntează societatea ROVIMET. (Nicu Trandafir)

„Către viceprimarul Constantin Monceanu – Primăria Râmnicului:
Subscrisa SC ROVIMET SA RM. VÂLCEA, cu sediul în str. Râureni, nr. 14, jud. Vâlcea, reprezentată legal de ing. Florin Toma, Director General Executiv, vă atenţionează şi în acelaşi timp vă încunoştinţează în temeiul art.8 din legea nr. 554/2006 a Contenciosului administrativ, trecerea până la data prezentei, a 120 zile în care ne datoraţi cu titlul de daune materiale suma de 300000 RON (120 zile* 2500 RON), pentru refuzul ostentativ de a proceda la REVOCAREA ÎN TOT  a Actului administrativ reprezentat de Certificatul de urbanism nr. 1349/27.06.2006 şi eliberarea unui nou Certificat de urbanism, întrucât Certificatul de urbanism a cărui revocare am solicitat-o, nu ne permite efectuarea unei investiţii imobiliare pentru care am achiziţionat terenul din str. Cerna, nr. 6, iar Rovimet înregistrează un prejudiciu de 2500 RON/zi calculat astfel: suprafaţă imobil construcţie 1000 m.p*20euro/m.p.=20000 euro*3,5 RON=70000 RON: 30 zile=2500 RON/zi. Aceste daune materiale sunt solicitate DUMNEAVOASTRĂ ŞI INSTITUŢIEI PE CARE TEMPORAR O CONDUCEŢI de ROVIMET şi în cadrul procesului de contencios administrativ, proces care a fost strămutat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 19.10.2006, de la Tribunalul Vâlcea la Tribunalul Braşov.
Tot cu această ocazie, vă reamintim întregul parcurs al evenimentelor pentru a decide în cunoştinţă de cauză dacă se impune continuarea sau nu a procesului şi a calculului de daune materiale pentru fiecare zi de întârziere în sarcina dumneavoastră.
În fapt, prin Contractul de Vânzare-cumpărare nr. 3055/12.12.2005, SC ROVIMET SA, RM. VÂLCEA  a cumpărat de la persoana fizică Ionescu Radu terenul de construcţii în suprafaţă de 280,05 m.p. situat în intravilanul Municipiului Rm. Vâlcea, str. Cerna, nr. 6. jud. Vâlcea.
Raţiunea aprobării achiziţionării de către AGA ROVIMET a acestui teren la preţul exorbitant de 535 euro/m.p., a fost efectuarea unei investiţii imobiliare pe acel teren, respectiv un imobil construcţie P+3E, în valoare de 2 milioane de euro, CONFORM PUZ ÎN VIGOARE.
Subliniem că prin Certificatul de urbanism nr. 293/12,09,2005, emis vânzătorului Ionescu Radu  pentru înstrăinarea terenului din Rm. Vâlcea, str. Cerna, nr. 6, s-a stabilit că POT să fie de 80%, regimul de înălţime să fie de P+3E, iar aliniamentul eventualelor clădiri să fie cel existent.
Conform acestui Certificat de urbanism emis pentru înstrăinarea terenului, ROVIMET în calitate de cumpărător avea posibilitatea în mod obiectiv să realizeze investiţia imobiliară propusă de 2 milioane de euro.
Prin Certificatul  de urbanism a cărui revocare o solicităm, şi pentru care Viceprimarul Dicu şi Primarul Gutău, sunt arestaţi de peste trei luni de zile pentru fapte grave de corupţie, ni s-a schimbat aliniamentul clădirii din Certificatul de urbanism emis pentru înstrăinare, la cel al locuinţei existente pe latura estică, proprietar Gheorghe Nicolae, iar pe latura vest clădirea cu caracter cu caracter provizoriu Boromir, ceea ce înseamnă că Pot a scăzut de la 80%, la sub 40% şi deci ROVIMET în mod obiectiv nu mai are posibilitatea de a realiza investiţia imobiliară pentru care a cumpărat respectivul teren, deşi prin PUZ este stabilit foarte clar că aliniamentul faţadelor se va încadra în limita maximă figurată în planul subzonei.”
Director General,
Ing Toma Florin

Leave a Response