|sâmbătă, octombrie 1, 2022
  • Follow Us!

Grevă generală în administraţia publică 

Funcţionarii părăsesc birourile instituţiilor publice

Grevă generală în administraţia publică

Administraţia publică ar putea fi paralizată de protestele funcţionarilor publici, care  ameninţă cu greva generală, începând cu data de 20 noiembrie. Motivul: inexistenţa unei legi a salarizării, salariile mici, situaţia personalului contractual, absenţa unor sporuri şi prime salariale.

Listă lungă de revendicări

Sindicatul Funcţionarilor Publici şi al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a judeţului Vâlcea îi anunţă pe membrii săi că în temeiul hotărârii Consiliului Unional al Alianţei Federative a Sindicatelor Funcţionarilor Publici SED LEX, a fost adoptat calendarul acţiunilor de protest pentru susţinerea unei liste de revendicări. Printre acestea se numără absenţa unei legi a salarizării funcţionarilor publici, acordarea unui salariu mediu net de 1.225 RON (în prezent acesta este de 610 RON), situaţia gravă a personalului contractual (înlăturarea discriminării acestui personal, folosirea aceluiaşi procent de premiere ca şi pentru funcţionarii publici, acordarea primelor de vacanţă, acordarea sporului de confidenţialitate de 15% şi de fidelitate de 20%, eliminarea salarizării între limite, acordarea unui salariu fix, crearea unei ierarhii a salariilor), acordarea primelor de vacanţă, acordarea sporurilor de confidenţialitate şi fidelitate).

Grevă generală

Începând cu data de 8 noiembrie vor fi declanşate acţiunile de protest. Astfel, în data de 8 noiembrie va avea loc un protest naţional, prin purtarea unei banderole albe pe braţ la locul de muncă. Va urma, în data de 13 noiembrie, o grevă de avertisment pe perioada primelor două ore de la începerea programului de lucru. Dacă nici de această dată autorităţile nu vor începe negocierile, în data de 20 noiembrie va fi declanşată greva generală, cu întreruperea lucrului în toate instituţiile şi autorităţile statului.

• Octavian HERŢA

Leave a Response