“Dumitru Buşe este un incompetent!ÔÇ£

luni, 6 noiembrie 2006

 Şefii judeţului, criticaţi dur de Nicolae Pătru

 

„Dumitru Buşe este un incompetent!“

 

Preşedintele PRM Vâlcea, Nicolae Pătru, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, nu se dezminte şi lansează un nou atac la adresa şefului său pe linie administrativă, Dumitru Buşe. În cadrul unei recente întâlniri cu presa, Pătru şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modul în care Consiliul Judeţean este condus de Buşe.

„Constat pe zi ce trece incompetenţa preşedintelui Consiliului Judeţean. Mă gândesc serios să declanşez suspendarea sa. În locul său mă gândesc să-l punem pe Anton Miţaru. Dacă nu vrea, îl vom obliga”, a declarat Pătru. Acesta a mai spus că la Consiliul Judeţean au loc şedinţe ineficiente, care durează foarte mult. Potrivit peremistului, Direcţia Tehnică este singurul compartiment al CJ care a adus bani în judeţ, în condiţiile în care Direcţia pentru Integrare Europeană trebuia să facă acest lucru. Nici prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu nu a scăpat de limba ascuţită a liderului PRM. „Anuţa Handolescu este un fel de Mircea Geoană al judeţului, care dă doar din gură. E bună doar de simpozioane şi de gustat şampanie”, a mai spus preşedintele PRM Vâlcea. • O.H.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe