Vorbe, nu fapte

luni, 2 octombrie 2006

Vorbe, nu fapte

 

Simţind că DNA ciuleşte urechile la tot ce mişcă-n Vâlcea, peremistul Nicolae Pătru şi-a făcut în ultimul timp obiceiul de a compune sesizări în legătură cu toate afacerile cu miros de corupţie din Râmnic. După ce a terminat de numărat stâlpişorii metalici amplasaţi pe toate trotuarele din centrul municipiului, Pătru a trecut la spaţii verzi. Ca un vajnic războinic al luminii, Pătru s-a transformat într-un pasionat corespondent al procurorilor DNA, aspect care mă face să cred că omul al trebui plătit de această instituţie, măcar pentru hârtia consumată cu toate aceste sesizări.

În tot acest timp, Gutău şi Dicu stau în continuare la Colibaşi în regim de pensiune completă. Lipsa de apărare dar şi de argumente l-au determinat pe Gutău să ceară amânarea judecării strămutării procesului, care trebuia să aibă loc în data de 29 septembrie. Dacă până acum ceva timp erau mulţi aceia care se opuneau măsurii de arest preventiv în cazul lui Gutău, avalanşa dezvăluirilor în legătură cu presupusele fapte de corupţie făcute în ultimii doi ani la Primăria Râmnicului dovedeşte că procurorii nu sunt chiar aşa incompetenţi cum scriu unii. Dacă Gutău ar fi fost lăsat în libertate, scoaterea la iveală a neregulilor semnalate de către diverşi politicieni sau jurnalişti nu ar fi fost posibilă în aceeaşi măsură.

Pofticioşi de distracţie de nu se poate, consilierii judeţeni ciulesc imediat urechiuşele atunci când vine vorba de călătorii pe banul public. Cum au auzit că se organizează o minivacanţă de o săptămână în Grecia, sub pretextul participării la nişte cursuri plictisitoare de integrare europeană, aleşii poporului s-au înghesuit să se înscrie pe lista cu participanţi. Cu excepţia unei doamne consilier de la PSD, toţi ceilalţi doritori de distracţii moca n-ar avea în mod normal nici o legătură cu integrarea europeană. Dar când e gratis, ce mai contează.

În rest, chelului tichie de mărgăritar îi trebuie. Parcarea de la Consiliul Judeţean va fi dotată cu o barieră automată musai cu telecomandă, Svetlana Preoteasa vrea cărţi pe CD-uri pentru micuţii de la ţară iar Traian Dobrinescu se bagă în seamă atunci când nu e cazul. Democraţii au hotărât în Consiliul Local că e mai bine să meargă pe mâna liberalilor şi să facă locuinţe sociale la căminul de bătrâni, după un circ de zile mari prezidat de inconfundabilul arogant Gigi Matei, bătrâneii de la Forumul Cultural al Râmnicului erau să rămână fără sediu din cauza incompetenţei unor consilieri locali care au confundat Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni cu instituţia mai sus amintită, Ion Nicolae era să fie scos în şuturi din sala de şedinţă de către acelaşi Jiji.. Distracţie cât cuprinde şi asta nu e tot. Ţineţi aproape!

Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe