Un chirurg celebru pune la loc degete şi mâini tăiate

duminică, 15 octombrie 2006

 La doar 100 de kilometri de Râmnicu Vâlcea

Un chirurg celebru pune la loc degete şi mâini tăiate

Am discutat la sfârşitul săptămânii, în centrul Râmnicului, cu unul dintre cei mai buni chirurgi tineri din România. Cu un om specializat în chirurgie plastică, chirurgia mâinii, microchirurgie constructivă. Din acest an doctorul Şiclovan lucrează în Sibiu. Este mai cunoscut în străinătate unde are mai multe lucrări publicate în reviste de specialitate şi unde a operat ( Germania şi Brazilia) alături de somităţi în domeniu. Bineînţeles că nu ia fost uşor să găsească un post la noi în ţară. În domeniul medical există o adevărată mafie a posturilor. În oraşele mari, gen Timişoara, Cluj , Bucureşti poţi ocupa un post doar dacă plăteşti sume exagerat de mari. Sistemul relaţiilor şi pilelor funcţionează implacabil deşi avem nevoie de mulţi medici buni. Şi mai ales avem nevoie de medici care nu trebuie să perceapă bani negri pentru a-şi acoperi costurile legate de obţinerea diplomelor şi a locului de muncă.
La 20 de ani a operat prima dată
Horia s-a născut în Arad în 1972. A absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara în 1997.Apoi a fost rezident doi ani în Timişoara. Apoi a plecat în Germania unde a reuşit să obţină un contract. A operat în clinica Lowenstein, în apropiere de Stuttgart. Reţine exact prima operaţie pe care a efectuat-o. „ În 1992 pe 14 iulie. Eram student încă, aveam 20 de ani şi am făcut o grefă de piele la un ars. Normal că ţin minte pentru că am avut emoţii. Sunt cazuri în care în ciuda experienţei căpătate în sute de operaţii tot ai emoţii. Uneori situaţiile impun să improvizezi, să cauţi soluţii noi, să faci ceva ce nu ai mai făcut. Să foloseşti un procedeu despre care ai citit undeva sau despre care ai auzit ca a fost folosit de un alt medic. Este o meserie în care apar mereu noutăţi, comunicarea cu cei din branşă este importantă, prezenţa la conferinţe, la congrese, este importantă. Este important accesul la informaţii. Din păcate toate acestea costă. Costă foarte mult iar salariile sunt mici în România. Şi tarifele sunt mici. La o clinică din Germania o operaţie de mărire a sânilor poate ajunge la 8000 de euro. La noi se face cu 2000-3000.” Anul acesta Horia Şiclovan a ocupat, prin concurs, un post  la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Pentru că salariul ( aproximativ 9 milioane) nu permite unui medic care nu are locuinţă proprie să trăiască decent într-un oraş ca Sibiul Horia lucrează suplimentar, două zile pe săptămână, la o clinică privată ( POLISANO) aici de fapt face intervenţiile de chirurgie estetică pentru că în spitalele de stat acestea nu se fac. Nu sunt acoperite costurile de asigurări iar conducerile unităţilor medicale nu permit închirierea de către medici a sălilor de operaţii.

Succese în Brazilia

A acceptat acest post după ce s-a întors din Brazilia unde a beneficiat de o bursă pentru a studia şi opera într-o clinică celebră, cea aparţinând medicului Fausto Viterbo. Un chirurg barazilian celebru, o somitate în chirurgia nervului facial cel care acum câţiva ani a inventat o tehnică nou denumită neurorafie termino-laterală şi a folosit-o experimental în paralizia nervului facial. Doctorul Şiclovan a folosit primul acest procedeu într-o intervenţie chirurgicală la mână. A publicat un referat despre această operaţie într-o revistă din Olanda, unde în 2002 lucrarea a fost prezentată la Amsterdam în cadrul Congresului internaţional a Chirurgiei mâinii.. Aşa a fost contactat de cei din Brazilia. O ţară cu un număr impresionant de chirurgi plastici şi ţara în care se fac cele mai multe intervenţii chirurgicale plastice şi estetice pe cap de locuitor. Fausto Viterbo ( foto alături de Şiclovan) este autorul unui tratat de chirurgie plastică şi a fost preşedintele Societăţii de Chirurgie plastică în Brazilia. El a fost încântat de cele peste 100 de intervenţii chirurgicale efectuate de medicul român şi ia propus acestuia să-şi facă doctoratul în Brazilia. „ Am mai multe variante în acest sens. Recent am primit şi o ofertă de a lucra în Arabia Saudită. Am preferat să rămân în România. Am vrut să lucrez aici pentru a transmite medicilor tineri din experienţa mea, pentru a încerca să schimb ceva din mentalitatea unor colegi mai în vârstă pentru că la noi există multe satisfacţii profesionale. Nu suntem mulţi. În Sibiu nu suntem decât trei medici cu această specializare. Sunt foarte mulţi oameni accidentaţi. Arşi, cu mâini sau degete tăiate, electrocutaţi, cu tumori de diferite tipuri pe piele, buze, ochi, cap. Este mereu de lucru iar chirurgia estetică este în expansiune. Cred că este mai mult de lucru şi de multe ori este de neînţeles invidia unor colegi care se tem de concurenţă, care fac fel de fel de manevre pentru aţi lua clienţii sau pentru ca eventualii clienţi să nu ajungă la tine. Nu e normal. În Brazilia am văzut foarte multă comunicare şi colegialitate. Fiecare încearcă să înveţe şi din experienţele celuilalt. Să devină mai buni. Să ofere şanse maxime pacientului operând alături de alţi colegi atunci când este posibil.

O clinică privată la standarde occidentale

„Chirurgul român s-a adaptat bine în Sibiu. Nu mai ştie numărul exact al intervenţiilor pe care le-a făcut. Pe cele mai importante le-a imortalizat. Are sute de poze ale unor pacienţi care surprind modificările intervenite în urma operaţiilor. „ Clinica Polisano, situată pe strada Constituţiei nr. 24 în Sibiu este o unitate medicală modernă dotată pentru toate investigaţiile medicale şi deservită de cei mai buni specialişti din fiecare domeniu. Condiţiile sunt excelente. Deşi este o clinică particulară aici se pot trata sau opera şi pacienţi care sunt asiguraţi medical prin sistemul de stat netrebuind  să suporte decât contravaloarea cazării cum s-ar spune „ Informaţii suplimentare despre această unitate medicală se pot obţine şi pe www.clinicapolisano.ro. Doctorul Şiclovan poate fi contactat telefonic la 0720.535.987 sau pe mail la [email protected]. Cum în Spitalul Judeţean Sibiu nu sunt decât trei medici cu această specializare nu pot oferi serviciu permanent, deci nu există o secţie cu gărzi permanente destinante acestor intervenţii. «  Putem fi însă contactaţi imediat şi Spitalele din Vâlcea ne pot trimite cazuri grave. Ne pot anunţa în timp ce pacientul este pe drum şi vom fi acolo. » Pentru cazuri grave în care vâlceni şi-au tăiat degete , mânile sau picioarele, au suferit arsuri grave Spitalul Sibian este o alternativă oraşul ardelean fiind mai aproape de noi decât Capitala. În finalul discuţiei medicul Şiclovan ne-a mai răspuns la câteva întrebări : «  Cea mai dificilă operaţie pe care am efectuat-o a fost la un pacient cu paralizia nervului facial. Cea mai lungă intervenţie a durat cred 14-16 ore dar am efectuat-o alături de mai mulţi medici şi asistente. Cele mai scumpe operaţii sunt cele de mărire-micşorare a sânilor, de refacere a acestora. La noi există şi multă birocraţie. Sunt multe unităţi medicale care nu au dotările necesare sau nu au destule consumabile. Poţi fi de multe ori în situaţia de a avea sălile de operaţie pline. Fel de fel de situaţii. În Germania cadrele medicale primesc banibuni în plus de exemplu pentru gărzile de sâmbătă sau duminică. În România poate ai fi dispus ca medic să lucrezi suplimentar pentru o operaţie planificată duminică dar nu arecine plăti infirmiere, asistente, anestezist etc.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe