Reţea judeţeană de informare europeană

luni, 23 octombrie 2006

A luat fiinţă la Râmnicu Vâlcea

Reţea judeţeană de informare europeană

Joi, 19 octombrie 2006, la Sala mare a Bibliotecii judeţene Antim Ivireanul a avut loc prima conferinţă a multiplicatorilor de informaţie europeană din judeţul Vâlcea, acţiune organizată de Asociaţia Pro Democraţia – Club APD Râmnicu Vâlcea şi Prefectura Vâlcea, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul, având ca sponsor firma Riviera Vâlceană. Întâlnirea a avut ca scop constituirea unei reţele judeţene a multiplicatorilor de informaţie europeană, necesitatea unei astfel de reţele – care să includă atât instituţii publice cât şi organizaţii non-guvernamentale, structuri cu domenii de expertiză din cele mai variate (de la domenii generale ca instituţiile, istoricul sau valorile Uniunii Europene la domenii foarte specializate, cum ar fi siguranţa alimentară sau energiile neconvenţionale) este imperativă, având în vedere că ne mai despart doar 73 de zile până la aderarea României la Uniunea Europeană.

 

 

Cei 35 de participanti au urmărit, în prima parte a zilei, prezentări susţinute de trei membri ai Team Europe – Silvia Petre, coordonator regional Asociaţia Pro Democraţia – „Instituţii şi proces decizional în Uniunea Euopeană”, Narcisa Zaharia – formator afaceri europene – „Fondurile Structurale” şi Lia Elena Porfir – Coordonator Eurodesk Râmnicu Vâlcea – „Programe europene în domeniul tineretului, educaţiei şi formării profesionale”. În a doua parte a zilei participanţii au stabilit împreună modul de colaborare pe viitor, schiţând chiar câteva acţiuni care urmează a fi implementate încă din acest an, ca şi liniile directoare pentru planul de informare europeană în anul 2007. Un prim pas în consolidarea foartei tinere reţele judeţene a multiplicatorilor de informaţie europeană este parteneriatul de informare europeană care se va încheia în curând între Asociaţia Pro Democraţia – Club APD Râmnicu Vâlcea, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul şi Universitatea Constanti Brâncoveanu, propus de doamna Sanda Constantinescu – directoarea Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul. În cadrul acestuia va fi organizată, începând cu luna noiembrie 2006, o serie de conferinţe pe teme europene adresate tinerilor studenţi dar şi oricăror alte persoane interesate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe