Primăria Râmnicului face licitaţie ilegalăÔǪ pentru presă!

joi, 19 octombrie 2006

Primăria Râmnicului face licitaţie ilegală… pentru  presă!

Marionetei din fruntea executivului local, viceprimarul Constantin Monceanu, i s-a urcat puterea la cap şi girează cu autoritatea sa organizarea de licitaţii ilegale. Omul liderului liberal Emilian Frâncu nu ţine cont de legi şi vrea să bage zeci de mii de euro în buzunarele unor baroni din presa locală.

Debandadă administrativă

Pentru râmnicenii care au avut de-a face în ultimul an cu Primăria Râmnicului nu mai este un secret brambureala de aici şi nenumăratele căi pe lângă normalitate. Tinerii care se căsătoresc nu primesc sprijinul financiar ce-l acordă legea, dar în schimb trebuie să plătească fel de fel de taxe aberante. Inclusiv pentru a-şi filma cununia din Casa Căsătoriilor şi pentru a avea voie să facă fotografii. Mai trebuie să accepte în interior doar fotografii acreditaţi de administraţie şi să le dea acestora pe cinci poze şase sute de mii. Cetăţenii care solicită certificat de urbanism  pentru a-şi vinde un teren sunt asaltaţi a doua zi de telefoane de la fel de fel de ofertanţi, care susţin că au relaţii şi că pot să facă rost de un certificat mai permisibil dacă respectivul om le vinde lor terenul. Acest lucru nu e posibil decât cu scurgeri de informaţii din Direcţia de Urbanism. La urbanism domneşte de fapt un fel de gaşcă care influenţează un aşa zis consiliu consultativ al arhitecţilor. Zeci de patroni sunt nemulţumiţi de modul în care sunt tratate cererile lor şi de banii pe care-i cheltuiesc aiurea nereuşind să-şi obţină avizele legale. Unii l-au sesizat pe viceprimarul Monceanu dar acesta pare din ce în ce mai insensibil şi mai „ocupat”. Asociaţiile de Proprietari au fel de fel de probleme care sunt tratate cu indiferenţă de funcţionari. Şi la Serviciul de Gospodărie Comunală e brambureală. Mai mulţi locatari din Ostroveni au plătit degeaba bani buni pentru certificate de urbanism şi avize necesare construirii unor garaje. Apoi primăria nu le-a mai dat autorizaţie de construcţie şi banii au rămas buni daţi. Zeci de firme au de recuperat bani de la primărie. Chiar şi firmele editoare de presă au fost înşelate. Au făcut servicii pe bază de contracte în acest an şi pe câteva luni nu le-au fost plătite aceste servicii. Că aşa a vrut primăria. Nu am primit nici un leu dar am plătit TVA pe facturi emise. Normal că nu am acţionat în instanţă primăria deşi aveam contracte şi ocupasem spaţiu mare cu publicarea hotărârilor de Consiliu local, anunţuri de concursuri, ştiri din conferinţele de presă, anunţuri de licitaţii. Ni s-a spus că vom recupera aceşti bani după susţinerea unei licitaţii spre finele anului iar primarul arestat Mircia Gutău a asigurat atunci patronatul firmelor de presă că vor primi toţi bani care vor acoperi aceste servicii. Nu s-a ţinut de cuvânt! Nici nu avea cum. Funcţionarii din primărie nu se ţin nici ei de cuvânt. Unii fac controale aiurea alţii nu fac nimic, mulţi se joacă pe calculatoare sau citesc  presa în timpul serviciului. E normal să fie aşa dacă s-au făcut şi angajări ilegale cum am demonstrat în cazul fostului administrator al pieţei Ostroveni, care a fost schimbat abia după doi ani dintr-o funcţie pe care nu avea dreptul să o ocupe conform studiilor şi după 16 articole apărute în presa locală. Nu putem ocupa tot spaţiu azi cu neregulile din administraţia locală dar promitem să revenim. Chiar des. Azi vom relata modul în care primăria vrea să ţină o licitaţie organizată ilegal. O licitaţie destinată presei. O licitaţie pentru 37.000 de euro, bani ai râmnicenilor, pe care suspectăm că actuala conducere a primăriei vrea să o dirijeze spre un singur ziar şi o televiziune. O variantă de a acoperi probabil şi viitoarele costuri din campania electorală.

O licitaţie ilegală

Redăm în continuare o sesizare pe care am înregistrat-o cu nr.32646 în 17 octombrie la Primăria Râmnicului, iar la Prefectura Vâlcea am înaintat-o cu nr. 16586 în 18 octombrie.

Către,
Viceprimarii municipiului Râmnicu Vâlcea
 Domnului Constantin Monceanu

Domnului Mihai Botea

Vă atenţionăm că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, există mai multe neconcordanţe în Caietul de sarcini pe care l-aţi întocmit în vederea achiziţionării serviciului de publicitate prin mass-media, presă scrisă. Precizăm că legea nu obligă autoritatea publică locală contractantă să impună prezenţa la licitaţie doar a firmelor editoare a unui cotidian. Nu aţi menţionat că există posibilitatea asocierii în formă autentică a mai multor societăţi editoare pentru ca gradul de informare a cetăţenilor cu privire la activitatea administraţiei locale a municipiului să crească. Cum ştiaţi că nu există publicaţie auditată BRAT în Vâlcea aţi fi putut înlocui acest criteriu cu, de exemplu: audienţa pe pagină electronică. Iar criteriul privind sondajul de opinie oficială a fost introdus special pentru a favoriza o anumită firmă din Vâlcea. Dacă doreaţi puteaţi face un sondaj privind toată presa locală Dumnevoastră ca instituţie, nu să luaţi de bune informaţii eronate.
• De asemenea vă atragem atenţia că nu aţi respectat legea care prevede clar:
A) În conformitate cu prevederile art.191 al Ordonanţei de urgenţă nr. 40/2005, pentru toate procedurile având ca obiect atribuirea contractelor de publicitate cu valoare mai mare de 2000 de euro, autoritatea contractantă are următoarele obligaţii:
- de a publica, pe pagina de Internet proprie precum şi pe site-ul www.publicitatepublica.ro, invitaţia de participare, anunţul de participare sau un anunţ referitor la procedură;
B) Nu aţi publicat în mass media locală datele despre licitaţie;
C) Nu aţi precizat în Caietul de Sarcini suma alocată de administraţia locală pentru acest serviciu şi Hotărârea de Consiliu Local în care a fost alocată ea;
D) Nu aţi respectat prevederile „ Ghidului de bune practici în achiziţia serviciilor de publicitate de către instituţiile publice“ care prevede :
Principiul transparenţei - motivaţia contractuală, criteriile de selecţie şi modul de alocare a fondurilor sunt publice.
Principul egalităţii de şansă – procedura de achiziţie trebuie să permită oricărui operator de pe piaţa publicitară accesul în mod egal la relaţia contactuală cu instituţia publică.

Principiul oportunităţii – alocarea fondurilor pentru publicitate se va realiza prin raportarea efectelor campaniei la interesul public.

Principiul eficienţei – în selecţia ofertelor şi alocarea fondurilor se va urmări ca atingerea obiectivelor să se facă cu costuri cât mai mici.
Principiul responsabilităţii – campaniile de informare sau acţiunile publicitare se vor rezuma la informarea cetăţenilor, fiind interzise manipularea sau impunerea unui model atitudinal.
Prin urmare, considerăm că aveţi obligaţia să anulaţi licitaţia din 23 octombrie 2006, să refaceţi caietul de sarcini şi să informaţi toate firmele editoare de presă locale în mod corect. Dacă doriţi să faceţi o licitaţie corectă vă sugerăm să analizaţi caietele de sarcini realizate de administraţiile locale din: municipiul Bistriţa, municipiul Suceava şi municipiul Tg. Mureş.

Ne rezervăm dreptul de a acţiona în instanţă instituţia pe care o conduceţi în cazul în care nu veţi respecta legea.

Vă mai anunţăm că această adresă a fost trimisă tuturor firmelor media locale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, cabinetelor parlamentarilor vâlceni, Clubului Român de Presă, preşedinţilor organizaţiilor politice din Vâlcea iar în ediţia de joi 19 octombrie o vom face cunoscută şi cititorilor noştri.”

Cinismul vicelui Monceanu

Am sperat că vom determina administraţia locală să stopeze o licitaţie ilegală şi că vom găsi posibilitatea organizării ei într-un mod legal şi corect chiar dacă destule persoane cu bune relaţii informaţionale ne atrăseseră atenţia că licitaţia va avea loc numai de formă şi că în birourile PNL din Vâlcea deja s-a stabilit unde se vor duce mulţi bani publici. Ne-am înşelat. Domnul Monceanu ne-a trimis un răspuns prin fax pe care l-a semnat singur deşi bănuim că a fost redactat de „ specialişti” din primărie. Apoi, într-o convorbire telefonică în care i-am repetat că licitaţia nu este organizată conform legii, că avem această confirmare şi de la funcţionari importanţi din cadrul Agenţiei Naţionale de Strategii Guvernamentale, viceprimarul Râmnicului ne-a spus că nu va anula licitaţia, că banii pentru presa scrisă vor fi daţi unui cotidian deşi legea nu prevede expres acest lucru. Apoi ne-a spus că dacă vom acţiona în instanţă şi vom câştiga va relua licitaţia, dar vor da din start 80 la sută din punctaj tot unui cotidian. O replică plină de cinism. În răspunsul primit prin fax, pe care nu-l mai prezentăm datorită lungimii, sunt recunoscute indirect intenţiile de a favoriza un cotidian local şi chiar de a-i face reclamă acestuia încurajând cetăţenii să-l cumpere pentru că este singurul în care apar informaţii şi anunţuri din primărie. În rest numai fraze menite să acopere ilegalităţi. Menţionăm că această licitaţie este prima din câte ştim noi din acest an care nu a fost anunţată pe site-ul primăriei. Noi am aflat întâmplător într-o conferinţă de presă. De fapt nu au fost anunţate toate publicaţiile din judeţ iar agenţii de publicitate din ţară nu au avut cum să ştie de licitaţie pentru că nu a fost anunţată pe site-ul oficial desinat licitaţiilor. Vom aştepta şi reacţia juriştilor din Prefectură, dar dacă licitaţia va avea loc în 23 octombrie nu vom ezita alături de alte publicaţi să acţionăm în instanţă primăria. Şi vom cere în instanţă şi banii pe care nu i-a achitat nici până azi primăria pentru serviciile făcute, plus majorări, plus cheltuieli de judecată. Vom solicita şi daune pentru faptul că am pierdut timp şi bani pentru a anula licitaţia pe cale amiabilă şi chiar şi pentru spaţiul, pe care-l ocupă acest material în dauna unor eventuale anunţuri s-au materiale comerciale. Vom cere şi contravaloarea muncii tehnoredactorului, banii pe colile de hârtie, telefoane, avocaţi, timpul pierdut prin procese, stres, internet etc. Iar toţi aceşti bani vor fi ai râmnicenilor. Pentru că trei ziare din Vâlcea, cu tiraj dublu faţă de al oricărui cotidian, cu apariţii în toate zilele săptămânii, am fi dorit să oferim servicii de publicitate, fără limită de spaţiu, pentru un an întreg la preţul de trei mii de euro. Primăria ar fi putut economisi astfel minim 10.000 de euro. Prin diferite metode am fost îndepărtaţi toţi. Va veni un singur ziar, eventual două pentru a crea impresia de concurenţă. Pe piaţa vâlceană există 21 de ziare plus câteva agenţii de publicitate. Nu ar fi fost în interesul râmnicnilor să poată participa toate firmele editoare la licitaţie, să aibă posibilitatea să se asocieze ca în alte judeţe oferind astfel o mai mare arie de acoperire dar şi un tarif mai mic. Monceanu a ales altfel. Toţi banii la un post  TV şi toţi la un singur ziar. Şi măcar dacă alegerea ar fi fost mascată prin organizarea unei licitaţii care să respecte legea.

Tiberiu Pîrnău
Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe