|luni, noiembrie 30, 2020
  • Follow Us!

Ieşim de la guvernare. Sigur că da 

Ieşim de la guvernare. Sigur că da

Dacă ar trebui să caracterizez această primă jumătate de mandat al Guvernului Tăriceanu, cred că cel mai potrivit cuvânt ar fi „zbuciumată”. Încă de la instalare, guvernul a funcţionat sub auspicii dintre cele mai nefavorabile: asumarea unei reforme ce a semănat întotdeauna cu un joc de ruletă, echilibrul fragil între cele patru partide care formează coaliţia, comparaţiile inevitabile cu CDR-ul şi peste toate acestea, sula în coaste numită Traian Băsescu. Războiul dintre palatele Cotroceni şi Victoria s-a dus în permanenţă, sub diferite forme; de la serii de pumni în cap primite cu stoicism de Tăriceanu, până la o răceală care nu a anunţat niciodată ceva bun.

Dincolo de toate declaraţiile schimbate de către liderii celor patru partide aflate la guvernare, ceea ce rămâne în conştiinţa colectivă este permanenta nesiguranţă insuflată de coaliţie în cei doi ani de mandat. A devenit aproape o modă lansarea scenariilor bazate pe ieşirea de la guvernare; dacă nu iese Partidul Conservator, iese UDMR. Dacă nu ies democraţii în primăvară, liberalii sunt dispuşi să intre în opoziţie. Un adevărat joc de şoarecele şi pisica, un continuu şantaj întreţinut de către liderii acestor partide. Modul în care este pusă problema, permanentele referiri la alegeri anticipate, reactivarea unor scenarii într-o presă din ce în ce mai fragmentată şi controlată politic, dau senzaţia unei instabilităţi politice accentuate.

Pare din ce în ce mai evident că, într-un anumit fel, toţi cei patru preşedinţi ai partidelor aflate în fruntea statului ar dori să scape de povara acestei guvernări. În acest sens, guvernarea seamănă cu un prunc nedorit, pe care o mamă colectivă ar dori să-l avorteze însă, dintr-un motiv sau altul, continuă să-l păstreze. Nu este nici un secret pentru nimeni că în cei doi ani care au trecut, românilor le-a mai pierit din entuziasmul cu care au înlăturat PSD-ul în 2004. Truismul „guvernarea erodează” este acum mai valabil ca oricând; şi cu toate acestea, deşi lasă să se înţeleagă că s-au cam săturat să tot guverneze ţara alături de nişte parteneri inconsecvenţi, niciunul dintre partide nu face gestul ferm de a se retrage. Rămân în continuare în ministere, continuând să mimeze reprezentarea cetăţeanului.

Inconsecvenţa liderilor de la centru este transmisă şi în teritoriu. Şefii organizaţiilor judeţene de partid se văd în permanenţă în situaţia de a nu putea reacţiona eficient la contextele în care sunt luate anumite decizii politice. Teama de a nu oferi reacţii diferite de ale şefilor, posibilitatea continuă de a gafa în raport cu atitudinile ce trebuie adoptate, raportarea la anumite înţelegeri între partide, care acum nu mai sunt de actualitate, creează premisele unei confuzii generale. Nimeni nu mai are curajul de a răspunde la o simplă întrebare, fapt care dă naştere la noi scenarii. Într-o politică guvernată de fricţiuni, orice este posibil. Alianţele de orice fel nu mai miră pe nimeni iar pe acest fond capătă importanţă partidele mai mici, controlate de inşi care nu au nimic de a face cu politica. Un exemplu în acest sens este PNG; având în fruntea un fost cioban, acest partid pare a se afla pe val. Pericolul dezvoltării continue a unui asemenea tip de formaţiune politică ar trebui luat mult mai în serios de către politicieni; angajarea unui ins ca Gigi Becali într-o viitoare guvernare nu ar demonstra decât imaturitatea crasă a unei clase politice, regresul actului democratic în cele mai intime elemente ale sale.

• Octavian HERŢA

 

Leave a Response