|marți, noiembrie 24, 2020
  • Follow Us!

Câştigătorul 

Câştigătorul

De vreo şaisprezece ani, de când aşa-zisa democraţie s-a instalat şi pe la noi, aducându-ne, cum au vrut nişte fosile, la anii lor de măreţie –1938 –când contrastele erau vizibile (palate –bordeie, miliardari –săraci lipiţi, îmbuibaţi –muritori de foame, mincinoşi calificaţi –analfabeţi, etc.), cultura, aia, care mi se pare a fi identitatea unui neam, a ajuns ca şi inexistentă. Degeaba au rămas culturnicii ei, care s-au aciuat pe la partidele puterii, căci oportuniştii au fost de când se ştiu, şi-i mănâncă fondurile, şi-aşa puţine, adulând festivismul de ocazie, reţeta lor cea mai de preţ, ea, cultura a fost abandonată. Mii de Cămine Culturale, de parcă ar fi fost ciumate, au fost abandonate, vândute, ba chiar demolate… În fond, oportuniştii de azi nu au nevoie de oamenii cultivaţi, căci ei ştiu bine de la fosilele-ideologi că „electoratul nu trebuie să gândească, trebuie doar să-l amăgeşti cu un ţoi şi-o sită de mălai şi e al tău…”
„Nu vă întrebaţi, oare, de ce s-au distrus CAP-urile?” „Păi, ca să-l lege iar pe ţăran de pământ, că, avându-l bucăţele, distanţa dintre o bucată şi alta îi mănâncă timpul, acela, care îi prisosea şi-l făcea să  gândească”.
N-au fost proşti ideologii-fosile. Asta se vede cu ochiul liber, de la o poştă chiar, când îi vezi pe bieţii oameni de la ţară, că ţărani încă nu se pot numi, că au reinventat opincile, ori îmbrăcămintea din saci de cânepă, iar pe copiii lor nu mai pot să-i ţină prin şcoli, din lipsă de bani.
Vai de omul de la ţară. I-au dat pământul, dar i-au luat timpul. I-au dat sapa şi plugul, dar i-au luat sănătatea. Nu mai vorbesc de zâmbet, de plăcerea de-a trăi…
Dacă înainte se mai adunau la arie, că nu aveau case de cultură şi băteau pământul în ritmul fluierului, ţambalului şi viorilor, azi, când au de toate, cică doar pământul îi bate pe ei!
Vai de oamenii de la ţară! Prin Căminele lor Culturale, câte au mai rămas, au reînviat arendaşii şi au găsit ei, desigur, metode noi de a le lua şi ultimii bănuţi, pe care-i scot, doar ei ştiu cum –muncind cu ziua pe la ei (arendaşi), ori vânzând de-ale gurii (nu surplus oricum!). Iată un exemplu!
La Vişineaţa e mare cămin. Mare. Cu tineret mult, că „ţăranii” de aici şi-au dat seama că la pământ mult îţi trebuie şi copii mulţi (metodă naturală de creştere a natalităţii, nu impusă!). Chiar arendaşul Natrin Fleaşcă, a făcut din cămin discotecă.
Una modernă. Ba, ce zic eu, ultramodernă! Că a adus şi un „Cafe-automat”, ca să câştige, ce dracu, doar aşa scapă şi de controale pe la Bar.
Şi azi aşa, mâine aşa, afacerea-i mergea. Dar, într-o seară, Mărgică Fleaşcă verişorul cel fudul al arendaşului văzu automatul şi auzind el de „ceva… câştig” la Rever Tastă, introduse fisa în automat, apăsă butonul, luă cafeaua, iar introduse fisa, că luase douăzeci, apăsă butonul, luă cafeaua şi tot aşa… douăzeci de cafele aşezate pe un scaun, nesesizând că în spatele său se făcuse ditamai coada, ca pe vremuri la caşcaval.
– Hai, domnule, o dată, că vrem şi noi! Îl somă o fată.

– Ce, mă, vă e ciudă că şi eu câştig? Îi răspunse mândru Mărgică Tastă.

– Halal câştig! Îi reproşă fata şi toţi izbucniră în râs.

George Achim

Leave a Response