|luni, septembrie 21, 2020
  • Follow Us!

Poetul George Ţărnea a fost trădat 

 Escrocherie de neimaginat!

Poetul George Ţărnea a fost trădat

În urmă cu ceva timp am început o investigaţie jurnalistică legată de George Ţărnea. Mai bine zis de fostul său prieten Petre Tănăsoaica, patronul de la Viaţa Vâlcii, despre care aveam informaţii că a strâns sute de milioane pentru a amenaja mormântul lui Ţărnea şi a face un monument, o statuie. Despre primele milioane strânse ştiam personal. Acum trei ani a făcut o carte, zice el acum pentru a se justifica în 200 de exemplare. Eu ştiu că erau mai multe. A organizat la Casa Simian o lansare cu mare fast plătită integral de sponsori ca şi pomana care a urmat. S-au vândut volumele ca pâinea caldă cu 250 de mii exemplarul. S-a făcut şi un tabel, care cred că a dispărut, pentru că celor prezenţi ( lume bună din toată administraţia, din toate partidele, parlamentari etc) li s-a spus că banii vor fi folosiţi pentru cruce. Unii au cumpărat câte 4-5 exemplare. Doi au luat chiar 10. Au fost cheltuiţi în câteva zile pentru cheltuieli curente ale firmei lui Tănăsoaica. Care a găsit o vacă bună de muls. În numele defunctului prieten cerea bani pentru acesta. Am identificat deja câteva sute de milioane ( 210 obţinuţi de la GOVCREST) şi vom da de urmele întregii afaceri. Am scris  o ştire scurtă şi am publicat o poezie de-a lui Ţărnea care se potrivea clasei politice actuale din Vâlcea. Unul din copii marelui poet, care veţi vedea că i-a moştenit talentul, fina ironie, sarcasmul şi tot ceea ce ţine de educaţia interioară a unui poet adevărat ne-a citit pe internet. O fată cu suflet deosebit care m-a determinat să-mi doresc din suflet să fiu iubit de copilul meu aşa. Tocmai din Iaşi unde urmează a doua facultate şi de unde fuge din când în când la tatăl ei la Bellu. Publicăm integral două din scrisorile primite pe mail de la ea săptămâna trecută. Cele pe care a fost de acord să le publicăm. Precum şi fotografii de la mormânt. (Traian GUMINSKI)

Scrisoare 1

Bună ziua!

        Am considerat că e firesc să vă trimit dumneavoastră acest punct de vedere, nefiind sigură că ar fi indicat să-l postez ca pe un simplu comentariu la articolul ce avea ca subiect faimosul monument funerar al tatălui meu.
        Nu mă pot pronunţa cu privire la fondurile adunate, deorece nu am fost prezentă când s-au strâns banii şi nici nu am fost informată vreodată de vreun gestionar sau de vreo persoană care să-şi fi asumat responsabilitatea aceasta, asta probabil pentru că am fost considerată prea mică şi cu prea puţin creier funcţional, dar totodată uimitor de incomodă, aşa că s-a sugerat că mai bine să nu aflu eu nimic, să nu ştiu eu prea multe, că vorba aia şi aşa aveam atâtea pe cap, şi cum eram în capătul celălalt de ţară, oricum nu puteam face mare lucru. Asta era treaba de oameni serioşi, respectabili, cu anumite influenţe, numeroase relaţii şi cât mai multă experienţă de viaţă, fără a se interpreta însă culoarea vieţii şi felul experienţei.
        Am aflat târziu despre iniţiativa acelor oameni nevinovaţi poate, dar cu dare de mână, care şi-au propus să-i facă tatei un monument funerar la Cimitirul Bellu şi o statuie în centrul Râmnicului.
        N-aş putea spune prin ce împrejurări, în ciuda intenţiilor, a ajuns mormântul lui George Ţărnea, nu doar fără monument, dar şi fără cruce. A avut trepat o cruce lipită cu bandă izolatoare, apoi o cruce absentă, rămânând doar o movilă de pământ în care îşi mai îngropau câte un os câinii iubitori de literatură de prin cimitir, iar la începutul lunii august, când am fost eu ultima dată, avea într-adevăr altceva, o cruce deosebit de…verde, cu o tăbliţa în care îi era bătut numele cu nişte cuie ruginite.
        Nu ştiu cine a pus respectiva creaţie acolo, evident nu era treaba mea să aflu lucrul ăsta, dar dureros este altceva. De la Iaşi la Bucureşti se fac în general şase ore jumătate, şapte, depinde acum de anotimp, de vremuri şi de preţul biletului. Eu am putut face drumul ăsta de foarte multe ori cu un singur scop: să mă duc la tata! Mă întreb de ce n-au putut şi alţii, mai mult sau mai puţin datori, cărora le-ar fi fost simplu să comande maşina la scară sau să-şi trimită şoferul să aprindă o lumânare?
       Când trăia, îi zicea mamei că am să fiu singura, care o să-i aprindă vreodată o lumânare şi care o să-şi mai amintească de el şi atunci când nu o să mai dea telefon sau nu o să trimită bani. N-aş fi vrut să aibă dreptate! M-am săturat eu să mă doară că de fiecare dată când ajungeam la mormânt mă întâmpina aceeaşi groapă de gunoi sau florile şi lumânările puse de mine în rândurile trecute, încât l-aş înţelege dacă şi-ar fi luat lumea în cap şi ar fi dispărut şi de acolo!
       Nu ştiu în ce măsură s-ar fi aşteptat la asemenea dovezi de prietenie, chiar iubire, venite dinspre cei cu care şi-a împărţit poveştile ştiute sau neştiute, iubirile ascunse sau legale, visele tainice sau imposibile, oameni, pe care i-a colindat din uşă în uşă şi cărora le-a dedicat mai mult din viaţă decât lui şi pentru care nu a avut timp să mă înveţe si pe mine că, cel cu care îţi împarţi ultima bucată de pâine, te va vinde primul…!
       Despre statuia poetului ştiu doar că în toamnă, am fost invitată la Festivalul de poezie "George Ţărnea", unde cu mare făţărnicie se anunţa prin vocea altcuiva, că un mare domn vâlcean, asumându-şi această responsabilitate până la capăt, a dat suma necesară realizării ei urmând ca în câteva săptămâni aceasta să fie amplasată în centrul oraşului, la loc de cinste. Cât de reală putea fi această promisiune, cât de mult ar fi însemnat pentru el acea statuie, sau mai bine zis cât de mult a însemnat George Ţărnea pentru existenţa lui, cât de frate i-a fost domnul…mi-am dat şi singură seama, atunci când, nevoită fiind de soartă, am îndrăznit să-l deranjez pentru prima şi ultima dată, pentru un sfat, şi ca răspuns, ce a fost sugerat de pe bancheta din spate a maşinii, şoferul dumnealui m-a rugat să aştept să îşi termine concediul după care poate am să am noroc să-l găsesc… Mă întreb, aşa e în toate familiile pline de bună-stare?
       Eu nu ştiu ce păcate plătesc şi pentru cine, dar nimeni nu-mi dă dreptul să spun când mă doare sau ce mă mulţumeşte… M-am săturat să fiu tratată ca  un copil care oricum nu pricepe despre ce e vorba şi care nu are de ce să poarte cu mândrie numele mai departe!
       George Ţărnea cu siguranţă s-a lămurit…Mie nu-mi rămâne decât să aştept…

"Voi pleca dintre cuvinte,
 Numai să le fiu pe plac
 Paşilor, dar ţine minte,
 Că-ţi sunt umbră şi când tac."
                          George Ţărnea

Scrisoare 2

Bună ziua!

 N-am ştiut niciodată ce se ascunde în spatele prieteniei lor curate. Petre m-a ajutat când am avut nevoie la şcoală de bani, dar cu bani împrumutaţi de la alţi prieteni ai tatei, cum ar fi domnul Matei Vintilă, cel care bănuiesc că a iniţiat această anchetă despre mormântul tatei. Mi-i trimitea în cont prin firma lui, ca sponsorizare, probabil că printr-o şmecherie fiscală să nu mai plătească impozit pentru acele sume, chiar dacă nu erau ale lui. Anul acesta am avut foarte mari probleme de sănătate şi am terminat şi anul IV la Drept, am avut licenţa şi tot alaiul de cheltuieli de sfârşit de an. Am apelat la dumnealui şi replica lui faţă de cineva aflat în preajma lui a fost să mă descurc că doar sunt mare şi  pot rezolva multe şi altfel. Apoi l-am rugat să mă ajute cu o carte. Prima mea carte de poezii. A zis că e slabă, că nu e aranjată, că nu e ceea ce ar trebui să fie şi tot aşa. Eu premii am multe şi nu luate pe baza numelui. Chiar şi el în noiembrie a publicat în ziarul său o poezie pentru tata. La Casa Simian, la aniversarea a 60 de ani de la naşterea tatei, am citit două din creaţiile mele şi atunci m-a lăudat, m-a aplaudat şi am fost felicitată cu un "bravo, fata tatei!"… Mă rog, lumea se mai schimbă, însă n-am crezut că în ritmul ăsta şi chiar la prieteni de-o viaţă.
 Eu v-am scris toate acestea cu gândul că veţi avea curaj şi libertate să le faceţi publice, deci aveţi acordul meu să publicaţi ceea ce consideraţi că le poate lăsa o umbră în obraz celor cu "inima mare". Eu oricum nu am ce pierde, tata nici atât… Din contră, poate măcar de ruşinea lui să facem cumva ca cei care au dat bani să afle unde s-au dus, chiar dacă s-a plătit cu ei vreo amendă, vreo rată, vreo şpagă şi în nici un caz pe numele lui George Ţărnea.
Poveşti despre prieteni ar fi multe, dar nu ştiu care sunt cele importante. Eu oricum nu am avut voie să mă pronunţ cu privire nici măcar la cel mai banal lucru care avea legătură cu tata, aşa că sunt destule de zis, dar din păcate nu am cui.
Îmi cer scuze că nu m-am prezentat în primul mail, dar eram agăţată de speranţa că în sfârşit se face ceva, se zice măcar un rând despre el, încât am sărit peste părţile introductive. Sunt Ioana Anca Bianca Ţărnea, fata cea mică, de la Iaşi, studentă la a doua facultate, filosofie, în anul al doilea, şi absolventă de drept, studentă la master în anul întâi.
Vă mulţumesc mult pentru încrederea dovedită!

Leave a Response