Parcare construită gratis pentru municipalitate!

luni, 4 septembrie 2006

Parcare construită gratis pentru municipalitate!

Patronii mall-ului River Plazza Center, ce va fi inaugurat în această toamnă în Râmnicu Vâlcea, au făcut o propunerea mai mult decât profitabilă pentru municipalitate. Deoarece hotărârea Consiliului Local al Râmnicului nr.134 din 29 iunie 2006, privind asocierea în participaţiune a municipiului cu SC Setler Mina SRL (firma proprietară a mall-ului) în vederea amenajării unei parcări publice, a fost revocată prin hotărârea CL nr.165 din 9 august 2006, în urmă cu circa o săptămână, patronii Setler Mina au comunicat primăriei dorinţa de a realiza parcarea care a făcut obiectul hotărârilor Consiliului Local, pe cheltuiala proprie. Ei au propus  să primească doar 1% din cota de participare la beneficii municipalitatea urmând să încaseze 99 la sută. Setler Mina  se arată dispusă să realizeze pe propria cheltuială, modificarea traseelor stradale în zona centrală. Urmează ca direcţiile de specialitate ale primăriei să întocmească un studiu de oportunitate privind realizarea lucrărilor respective, care va fi dat publicităţii şi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului Local. Râmnicenii, dar nu numai ei, au mare nevoie de o parcare modernă în centrul oraşului. Dacă primăria are acum o şansă de a face această lucrare edilitară, deloc ieftină, nu din bani publici ci prin asociere cu o firmă privată, dacă după finalizarea acestei parcări primăria va încasa zilnic bani acest lucru este extrem de profitabil. Pentru cetăţeni, municipalitate, consiliul local, edili. Respingerea propunerii făcute de societatea Setler Mina nu ar însemna decât o foarte mare greşeală, o decizie ilogică dictată de interese meschine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe