“Memorialul Constantin Stănculescu”, ultima repetiţie înaintea startului competiţional

luni, 11 septembrie 2006

„Memorialul Constantin Stănculescu”, ultima repetiţie înaintea startului competiţional

Regalul handbalistic din Sala „Traian”, ce s-a desfăşurat în perioada 3-5 septembrie, s-a încheiat cu o mare surpriză. După ce au terminat pe primul loc grupele din care-au făcut parte, cele două trupe aliniate de clubul Oltchim s-au întâlnit în marea finală a competiţiei. Ei bine, deşi de o parte s-au aflat vicecampioanele mondiale din Rusia, care-l aveau pe banca tehnică pe Gheorghe Tadici, iar de cealaltă parte erau doar jucătoarele care au evoluat în sezonul trecut la Vâlcea, acum sub bagheta lui Popa Seviştean, meciul nu s-a încheiat cu rezultatul scontat.

A fost în final 31-27 pentru Oltchim „B”, după ce la pauză diferenţa era net în favoarea echipei considerate outsideră, 21-13. În al doilea mitan, vicecampioanele mondiale n-au izbutit decât să reducă din diferenţă, deşi au avut în dese rânduri superioritate în teren, iar Adina Meiroşu şi colegele sale au dat adesea impresia că sunt la capătul puterilor şi că, practic, s-au întrecut pe sine. Şi totuşi, au rezistat până la final, cum n-au făcut-o anul trecut în me-ciurile decisive cu Rulmentul! Dar de data aceasta au avut între buturi un adevărat înger păzitor, pe Tereza Pâslaru, care s-a opus cu succes, de mai mult de 15 ori, în faţa atacurilor în trombă purtate de vedete. În replică, în poarta cealaltă, Luminiţa Dinu a fost doar în puţine rânduri cel mai bun portar din lume. Despre ambiţia şi orgoliul care-au planat asupra disputei stau mărturie şi clinciurile din teren – e suficient să amintim de Steluţa Luca vs. Adina Meiroşu sau Valentina Ardean vs. Adriana Nechita – fazele de joc aprig disputate, apărarea agresivă. Aşa cum puţini au prevăzut, s-a jucat pe bune, poate şi pentru că jucătoarele de la Oltchim „B” au vrut să-l convingă pe Tadici că acest lot, acest grup de 22 de fete nu trebuie descompus tocmai acum.

Ne-au adus aminte de România – Serbia

Nu puţini sunt cei care au asemănat partida Oltchim „A” – Oltchim „B” cu disputa de tristă amintire România – Serbia de la Bucureşti, când vicecampioanele mondiale au fost surprinse de replica dârză a adversarelor, nu

le-a ieşit nimic, iar de aici a apărut şi dezastrul. Acum au avut în faţă şi un portar în zi de graţie, pe Tereza Pâslaru, care ne face să credem, o dată în plus, că rolul de rezervă la Oltchim nu i se potriveşte deloc. Altfel, finala memorialului merită să fie şi un semnal de alarmă pentru viitor. Oltchim-ul, oricât de împănat de vedete ar fi, nu este invincibil! Este suficient ca fetele să prindă o zi proastă, să dea peste un portar de netrecut, pentru a-şi trăda neputinţa. 

Au marcat pentru Oltchim „B”: Adina Meiroşu (9 goluri), Georgeta Grigore (7), Adriana Nechita (6), Iulia Puşcaşu (4), Andreea Tâlvâc (3), Anişoara Marcu (2) şi Aurelia Cristoaica (1). A mai jucat Clara Vădineanu. Ca rezervă de portar s-a aflat Mihaela Smedescu.

Pentru Oltchim „A” au înscris: Valentina Ardean (7 goluri), Ionela Gâlcă (5), Ramona Maier (4), Narcisa Lecuşanu (3), Valeria Beşe (3), Steluţa Luca (2), Roxana Cherăscu (2) şi Oana Manea (1). Au mai jucat Luminiţa Dinu, Ileana Bistriceanu şi Mihaela Tivadar.

Tot Oltchim a luat trofeul!

Cum Buducnost Podgorica şi Naisa Niş n-au fost decât nişte adversare facile, iar HC Zalău şi Tomis Constanţa sunt două echipe care nu au putut ţine piept Oltchim-ului, era clar că Vâlcea va triumfa iarăşi la acest memorial, ca şi anul trecut, la prima ediţie. Cu acest lucru a fost de acord şi antrenorul Gheorghe Tadici la sfârşitul turneului din Sala „Traian”. „Trofeul tot Oltchim-ul l-a luat. Nu l-a luat Buducnost Podgorica, Constanţa sau Zalăul. Din păcate, jucătoarele de la Oltchim A au crezut că doar dacă au intrat pe teren au şi câştigat jocul. Iată că nu a fost aşa, că nu joacă numele de pe tricou!”, a spus Tadici la finalul me-ciului, după ce şi-a felicitat antrenorul colaborator, pe Popa Seviştean.

Petre Berbecaru explică:

„Jucătoarele s-au bătut pentru un loc în primele 14!”

Vicepreşedintele Petre Berbecaru a găsit la rândul său o explicaţie plauzibilă pentru surpriza din finală: „Nu aş putea să spun că fetele de la Oltchim A au intrat pe teren infatuate, considerând că jocul este dinainte câştigat. Eu aş pune-o pe seama faptului că toate cele 22 de jucătoare au vrut să încheie cu bine această perioadă de pregătire şi să demonstreze că pot să facă faţă ce-rinţelor pe care antrenorul Tadici le cere pentru acest sezon competiţional. S-au bătut, dacă vreţi, pentru un loc în primele 14, pentru că, din păcate, regulamentul nu permite să avem mai mult de 14 jucătoare pe foaia de joc. Şi-atunci fiecare fată a vrut să arate că se poate conta pe ea în sezonul care urmează, motiv pentru care a ieşit un joc foarte bun şi care, cred eu, i-a edificat pe cei doi tehnicieni vizavi de potenţialul fiecărei jucătoare. Meciul a arătat şi lucruri bune şi lucruri rele. S-a demonstrat că atunci când 1-2 jucătoare joacă mai slab nu e vorba de lipsă de pregătire sau de valoare, ci de modul de abordare a meciului respectiv. Atunci când vrei să abordezi un joc cu ambiţie, cu dăruire şi vrei să demonstrezi ceva, ies în evidenţă şi calităţile, dar şi pregătirea care s-a făcut. În opinia mea, jocul din finală a demonstrat că în perioada de vară s-a făcut o pregătire foarte bună!”.

Tereza Tamaş, eroina turneului

Pentru festivitatea de premiere, organizatorii i-au adus pentru a înmâna din premii şi pe soţii Mutu de la firma Annabela, dar şi pe fiul regretatului preşedinte al secţiei de handbal de la Oltchim, Constantin Stănculescu, omul în memoria căruia s-a desfăşurat acest turneu. În afara celor trei cupe destinate formaţiilor clasate pe podium, Oltchim „B”, Oltchim „A” şi Tomis Constanţa, au mai fost acordate încă trei re-compense individuale. Au fost răsplătite cu câte o plachetă cele mai evidenţiate handbaliste de la acest memorial. Pentru evoluţia teribilă din finala memorialului, Tereza Pâslaru a primit premiul pentru cel mai bun portar al turneului. O altă jucătoare vâlceană, Narcisa Lecuşanu, s-a ales cu premiul pentru cea mai tehnică jucătoare. În schimb, titlul de golgheteră a turneului a revenit Elenei Dimitrieva de la Buducnost Podgorica.

Tadici a văzut o gaură în plasă

Faza turneului internaţional de handbal feminin găzduit de Sala „Traian” l-a avut ca protagonist pe Gheorghe Tadici. În finalul meciului Buducnost Podgorica – Oltchim „B”, Georgeta Năniţă a şutat năprasnic de la 9 metri, mingea s-a dus în vinclu şi a rupt plasa porţii, iar apoi s-a scurs pe lângă bara la-terală. Arbitrii partidei, vâlcenii Pleşa şi Pripas, au făcut semn ca jocul să fie reluat din careul de 6 metri, motivând că nu a fost gol, însă în acel moment Tadici a erupt precum un vulcan. A recuperat rapid mingea de la o jucătoare adversă, s-a dus la poartă şi a introdus balonul buclucaş prin gaura făcută în plasă de şutul Georgetei Năniţă. Gol clar, pe care până la urmă l-au validat şi arbitrii şi masa oficială. Pentru gestul său, Tadici a primit încă o dată aplauze la scenă deschisă din partea publicului.

Gherhard, supărat foc pe zălăuance

Finala mică a turneului a revenit fetelor de la Tomis Constanţa, care-au dispus extrem de lejer de HC Zalău (35-21). Golghetera sezonului precedent din Liga Naţională, Daniela Crap, a fost de nerecunoscut, iar de aici au apărut şi necazurile. Gruparea pregătită acum de Ioan Gherhard a fost departe de pretenţiile cu care ne obişnuise în trecut, iar tehnicianul a părăsit extrem de supărat sala. La finalul confruntării, în vestiar, a avut numai cuvinte grele pentru elevele sale. „Sunt un antrenor care-a trecut prin multe în handbal, dar niciodată nu am avut parte de o evoluţie atât de slabă a jucătoarelor pe care eu le-am pregătit. Nu-mi vine să cred că am pierdut la o diferenţă atât de mare de scor. Mă îngrijorează enorm rezultatul, pentru că începe campionatul şi nu vreau să mă bat cu această echipă la re-trogradare. Spuneţi-mi exact ce s-a întâmplat în acest meci, spuneţi-mi dacă mă mai vreţi la echipă, pentru că eu nu pot să-mi stric blazonul într-un asemenea hal!”, a tunat Gherhard în faţa zălăuancelor. În prima rundă a turului, Ioan Gherhard şi elevele sale au parte de o misiune imposibilă la Braşov, în faţa campioanei Rulmentul, aşa că temerile tehnicianului sunt pe deplin justificate, HC Zalău putând fi foarte aproape de umilinţă la poalele Tâmpei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe