Deşeurile periculoase

joi, 7 septembrie 2006

Deşeurile periculoase

Deşeurile periculoase sunt deşeuri toxice, inflamabile, explozibile, infecţioase, corozive, radioactive sau de altă natură, care, dacă nu sunt gestionate corespunzător, afectează echilibrul ecosistemelor (ex. otrăvuri, acizi, vopseluri, substanţe de protecţie a plantelor şi alte substanţe chimice, deşeuri medicale, precum şi deşeuri care conţin aceste substanţe).
În prezent, prin proiectul ISPA, Primăria Râmnicu Vâlcea beneficiază  de următoarele tipuri de containere şi recipienţi pentru deşeuri periculoase:
2 containere principale tip vagon care vor cuprinde: 4 containere 200 l – uleiuri uzate; 6 containere 600 l – baterii maşină; 6 recipienţi 120 l – baterii mici; 3 containere 500 l – vopsele şi solvenţi; 3 containere 500 l – soluţii de protecţie a lemnului; 2 containere 500 l – pesticide; 3 containere 500 l – tuburi de spray; 2 containere 1475 l – neoane.
Articolul  21 la Normele de salubrizare pentru Municipiul Râmnicu Vâlcea prevede  următoarele aspecte :
- „Persoanele fizice şi juridice care deţin uleiuri uzate sunt obligate să predea cu titlu gratuit întreaga cantitate persoanelor juridice autorizate să desfăşoare activităţi de colectare a uleiurilor uzate (de exemplu staţiile de distribuţie a carburanţilor ). Este interzisă abandonarea, evacuarea pe sol sau depozitarea uleiurilor uzate în punctele de precolectare a deşeurilor urbane.”

- „Persoanele fizice şi juridice care deţin mijloace de transport sau utilaje echipate cu baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule au obligaţia să predea bateriile şi/sau acumulatorii uzaţi cu electrolitul şi componentele solide conţinute, persoanelor juridice care comercializează baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule ori persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de colectare sau de valorificare a acestora.“

- Persoanele fizice şi juridice care deţin baterii şi/sau acumulatori uzaţi, alţii decât cei pentru autovehicule, au obligaţia să predea aceste baterii şi/sau acumulatori uzaţi în cadrul sistemului de colectare organizat de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sau persoanele juridice care produc baterii şi/sau acumulatori, de reprezentanţii autorizaţi ai acestora sau de importatori.”

Tot în Normele de Salubrizare sunt prevăzute interdicţii referitoare la deşeurile periculoase, astfel:

„Se interzice persoanelor fizice şi juridice:

- abandonarea bateriilor şi a acumulatorilor uzaţi sau a componentelor solide ale acestora în punctele de precolectare a deşeurilor urbane;

- deversarea electrolitului din acumulatorii uzaţi pentru autovehicule pe sol, în apele de suprafaţă, apele subterane şi în sistemele de canalizare;

- deteriorarea carcaselor bateriilor şi ale acumulatorilor uzaţi.”

Articolul 26 alin. 2 prevede:

„Este interzisă abandonarea, evacuarea, deversarea şi depozitarea acestor deşeuri în recipienţii din punctele de precolectare a deşeurilor urbane sau pe domeniul public. Evacuarea deşeurilor periculoase se va face numai în punctele special amenajate de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea (cel puţin două puncte ).”

Un astfel de punct de colectare a deşeurilor periculoase a fost stabilit la autobaza        S.C. URBAN S.A. din str. Crişan nr. 9 , Rm. Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe