Sentinţe suspecte în dosarul Dicu-Gutău

joi, 3 august 2006

Sentinţe suspecte în dosarul Dicu-Gutău

Miercuri, la Tribunalul Vâlcea s-a judecat cererea procurorilor DNA de a-i cercetat în continuare în stare de arest pe cei doi edili reţinuţi pentru luare şi complicitate la luare de mită, Mircia Gutău şi Nicolae Dicu. După mai multe ore de audieri, instanţa vâlceană s-a pronunţat: Mircia Gutău va fi cercetat în stare de libertate iar Nicolae Dicu rămâne în continuare în arest. Vestea eliberării lui Gutău a stârnit urale în sala de judecată, în momentul pronunţării sentinţei.

Sentinţă aşteptată

În dimineaţa zilei de miercuri, în jurul orei 11, Mircia Gutău şi Nicolae Dicu au fost aduşi de la sediul IPJ, acolo unde se aflau în arest, la Tribunalul Vâlcea. Cei doi au fost transportaţi cu o dubă a poliţiei şi introduşi imediat în incinta tribunalului. Ei urmau să afle dacă vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest sau în libertate. Dacă în cazul lui Dicu lucrurile erau clare, nu acelaşi lucru se putea spune despre Gutău. După mai multe ore, timp în care instanţa a ascultat ambele părţi implicate în proces, sentinţa a rămas în pronunţare. Pentru doar o oră însă, când s-a anunţat că pronunţarea sentinţei este publică iar presa a fost poftită în sala de judecată. Deşi procurorii au cerut insistent cercetarea în continuare în arest preventiv a lui Mircia Gutău, judecătorii au decis altceva: edilul va fi cercetat în stare de libertate. Nicolae Dicu va rămâne în continuare în arest. Procurorii pot face recurs în 24 de ore de la pronunţare, acesta urmând a se judeca la Curtea de Apel Piteşti. Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA a precizat că procurorii vor face recurs. Acelaşi lucru îl pot face şi apărătorii lui Niclae Dicu. Până la pronunţarea sentinţei Curţii de Apel cei doi edili vor rămâne în arestul IPJ.

Primarul a plâns de bucurie

Imediat ce a fost pronunţată hotărârea, Mircia Gutău a izbucnit în lacrimi. Majoritatea celor prezenţi în sală – rude, prieteni, colegi de partid şi angajaţi ai primăriei, au izbucnit în urale. Gutău i-a strâns mâna prieteneşte lui Nicolae Dicu, încercând să-l îmbărbăteze. Apoi, cei doi au fost urcaţi în dubă şi conduşi înapoi în arestul IPJ. Manifestări entuziaste au avut loc şi la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, salariaţii acestei instituţii manifestându-şi bucuria pentru eliberarea edilului.

Octavian Herţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe