Presa trebuie plătită

joi, 3 august 2006

Presa trebuie plătită

Recent una dintre publicaţiile din Vâlcea a făcut publice contractele de publicitate încheiate între primăria Râmnicului şi o parte a presei locale. Primarul Mircia Gutău a încheiat contracte cu 13 canale media din judeţ. Valoarea totală a acestora se ridică la suma de aproximativ un miliard anual. Menţionăm că publicaţia care critică acum aceste contracte nu exista pe piaţă la începutul anului, atunci când au fost încheiate contractele. Ce spun acum colegii noştri? Păi în mare două lucruri. Mai întâi că aceste contracte ar avea valori mari, ar fi prea multe şi ar fi fost realizate nelegal pentru că nu au existat licitaţii iar în al doilea rând că presa a scris mai mult despre primar decât despre primărie. Se ştie că Ziarul de Vâlcea nu este o publicaţie care să fi scris laudativ permanent la adresa primarului Gutău. Din contră. Am fost însă de acord cu demersul său de a acorda bani pentru serviciile prestate unui număr mare de canale media pentru că ştim că vâlcenii nu au bani. Nu au bani suficienţi pentru a ne citi zilnic pe toţi. Fiecare ziar, televiziune sau post de radio are segmentul său. Cele 13 canale media au informat, la olaltă foarte multă lume, aproape întreaga populaţie a judeţului a aflat atunci când primăria a făcut ceva, a aflat de concursurile de angajări, de şedinţele de consiliu, de majorarea sau micşorarea unor taxe, de ţinerea licitaţiilor, de costurile lucrărilor publice, de şedinţele publice ale administraţiei cu asociaţiile de proprietari, de hotărârile consiliului local. Am continuat să scriem despre toate acestea chiar dacă, din luna mai, nici una dintre publicaţii nu a mai primit vreun ban de la primărie. Preţul ziarelor este mic faţă de costurile de producţie şi nimeni din presă nu poate obţine profit din vânzarea de ziare chiar dacă şi-ar tripla tirajul. În aceste condiţii toţi avem nevoie de publicitate dar şi oraşul are nevoie. Presa locală este citită pe internet de mii de români plecaţi în străinătate. Iar administraţia poate recupera uşor aceşti bani. Cum ? Păi să dăm doar un exemplu. La o licitaţie publică care a avut loc acum două luni un imobil a fost vândut de primărie cu aproape 70 de miliarde. Licitaţia pornise de la 23 de miliarde. Presa locală a scris cu mult înaintea licitaţiei, a solicitat prezenţa ei în sală şi a obţinut-o, a solicitat transparenţă totală, a făcut public caietul de sarcini, a stipulat competiţia şi a încurajat firmele puternice să se înscrie la licitaţie. Dacă nu ar fi fost presă în Vâlcea în nici un caz administraţi nu obţinea acest preţ. Şi e vorba de o singură licitaţie dar ele au fost mai multe. Atunci când a fost vorba despre cea privind salubritatea tot datorită nouă, a celor din media locală, s-a ales soluţia cea mai bună pentru râmniceni. Hârtia costă, tiparul la fel, chiriile, salariile redactorilor, transportul, telefoanele, energia electrică toate costă. Iar noi menţinem preţul de vânzare la nivelul accesibil cititorilor noştri. Poate unii dintre noi au exagerat scriind uneori subiectiv la adresa primarului. Dar suntem mulţi şi adevărul iese întotdeauna la iveală. Firmele editoare de presă nu au căpuşat bugetul local ci din contră l-au ajutat şi o putem dovedi oricând. De aceea eu scriu că presa locală trebuie plătită pentru serviciile aduse administraţiei şi oraşului aşa cum este plătită de societăţile private pentru serviciile aduse lor.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe