ŞTIRI - fapt divers

joi, 6 iulie 2006

ŞTIRI - fapt divers

Familie întreagă – lovită de fulger

O familie întreagă a fost lovită de fulger la sfârşitul săptămânii trecute. Incidentul s-a produs la Berislăveşti, sat Robaia. Ion Teleşpan, de 80 de ani s-a adăpostit împreună cu fiul său, Viorel, de 49 de ani, din Curtea de Argeş şi cu nepotul său, Robert, de 25 de ani sub un nuc de ploaie, dar au fost toţi trei fulgeraţi. Viorel Teleşpan a decedat, dar tatăl şi fiul său sunt încă în viaţă. Ei au fost găsiţi de câţiva consăteni, care au anunţat poliţia. Ion şi Robert Teleşpan au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Vâlcea deoarece acuzau dureri la mâini şi picioare. Norocul celor doi supravieţuitori au fost câţiva săteni, care le-au făcut masaj cardiac şi i-au îngropat în pământ la timp.

Bătaie cu bâte şi săbii în discotecă

În discoteca din centrul oraşului Bălceşti – Vâlcea a izbucnit noaptea trecută un scandal de proporţii, între două grupuri de tineri. Poliţiştii care au ajuns la faţa locului i-au mai identificat pe Marian şi Daniel Stăncescu, pe Georgian Oprea şi pe Mircea Paul, toţi din localitate, cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani. Ei erau înarmaţi cu două bâte şi două săbii artizanale şi ameninţau mai mulţi tineri cu acte de violenţă. „Cei patru au fost duşi la sediul poliţiei pentru audieri, fiind cercetaţi în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port de arme albe, la terminarea cercetărilor dosarul urmând a fi trimis Parchetului de pe lângă judecătoria Bălceşti.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.

Doi răniţi din coliziunea unor maşini la Stolniceni

În urma coliziunii dintre un autoturism marca Mercedes Benz cu o Dacie Super Nova două persoane au fost rănite. ŞoferulMercedesului, Laurenţiu Minoiu, de 19 ani, din Craiova nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi, pe o ploaie torenţială a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o Dacie care era condusă în acelaşi sens de Emil Amza, de 36 de ani, din Craiova. Dacia a fost proiectată în afara şoselei, într-un cap de pod şi s-a răsturnat în şanţ, iar doi pasageri din autoturism, Florentina Bărbulescu, de 28 de ani, din Craiova şi Geanina Amza, de 35 de ani au fost transportate la spital cu răni grave. Florentina Bărbulescu a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova cu fractură de bazin şi traumatism cranio-cerebral grav. 

A murit din cauza propriei neatenţi

Şoferul unui autoturism marca Opel vectra, Marin Mosor, de 29 de ani, din comuna Goleşti a accidentat ieri mortal un pieton în comuna Ioneşti, pe Drumul Naţional 64. Ştefan Mircea, de 41 de ani, din comuna Voineasa a fost acroşat în momentul când a traversat strada fără să se asigure şi prin loc nepermis. Bărbatul a fost proiectat în faţa unui autoturism Dacia care era oprit pe acostamentul din stânga şi a murit în drum spre spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe