Gutău şi Dicu, aduşi în cătuşe la Tribunalul Vâlcea

joi, 20 iulie 2006

Gutău şi Dicu, aduşi în cătuşe la Tribunalul Vâlcea
• cei doi au participat la certificarea transcrierii probelor audio-video aflate la dosar
 

 Mircia Gutău şi Nicolae Dicu au fost aduşi la Râmnicu Vâlcea, în vederea desfăşurării unei noi etape a anchetei procurorilor DNA în ceea ce-i priveşte. Marţi, cei doi au fost aduşi cu escortă la Tribunalul Vâlcea, pentru ca împreună cu avocatul Octavian Fieroiu, judecătorul Bogdan Constantinescu şi procurorii DNA să certifice transcrierea probelor audio-video existente la dosar. Pe toată perioada cât au stat în Râmnic, cei doi au fost încătuşaţi. Reamintim faptul că Mircia Gutău şi Nicolae Dicu au fost arestaţi pentru o perioadă de 29 de zile, acuzaţi fiind că au luat mită de la omul de afaceri vâlcean Crinu Popescu, patron al firmei Rovimet.

Semne de punctuaţie

După ce timp de peste o oră au fost ţinuţi în duba poliţiei, parcată în curtea interioară a Tribunalului Vâlcea, cei doi edili au fost scoşi pentru a participa la certificarea transcrierilor probelor audio-video. Gutău şi Dicu aveau mâinile drepte legate cu o singură cătuşă şi deşi au încercat să schiţeze un zâmbet, nu au putut ascunde urmele lăsate de zilele petrecute în arestul Direcţiei de Cercetări Penale din Bucureşti. Deoarece această certificare reprezintă o componentă a anchetei, şedinţa nu a fost publică. Avocatul Octavian Fieroiu a ţinut însă să precizeze că DNA a schimbat un semn de punctuaţie la transcrierea convorbirii dintre Mircia Gutău şi Crinu Popescu, atunci când edilul şef al Râmnicului a spus „NU” mitei oferite de omul de afaceri. Fieroiu a precizat că DNA a schimbat semnul exclamării care urma acelui „NU”, într-un „punct” banal, care nu mai subliniază faptul că primarul i-a spus un „NU” categoric denunţătorului său. Avocatul crede că procurorii DNA recurg la astfel de modificări ale materialului probator deoarece nu au dovezi concrete împotriva lui Mircia Gutău. „Este vorba despre acel NU, care releva, în mod evident, că primarul Mircia Gutău a refuzat în biroul său banii pe care denunţătorul Crinu Popescu a voit să-i ofere. Mai precis, cineva a înlocuit semnul exclamării aflat după cuvântul NU, cu punctul. Aceasta schimbă o negaţie categorică în legătură cu oferta mituitorului, într-o probă discutabilă”, a mai precizat Octavian Fieroiu. Fieroiu nu a înlăturat nici posibilitatea ca edilul şef să fie eliberat din arest imediat după expirarea celor 29 de zile. La începutul lui august ar putea avea loc şi judecata de fond în ceea ce-i priveşte pe cei doi acuzaţi.

Înainte de a urca în dubă şi a pleca spre Bucureşti, Mircia Gutău a încercat să schiţeze un zâmbet şi a promis că va reveni în Râmnic peste 20 de zile, dând de înţeles că procurorii DNA nu au proba împotriva lui.

 
Funcţionarii primăriei, audiaţi de DNA
Tot marţi, mai mulţi funcţionari ai Primăriei Râmnicu Vâlcea au fost audiaţi la Piteşti de către procurorii DNA, în dosarul de mită în care sunt acuzaţi Mircia Gutău şi Nicolae Dicu. Este vorba despre secretarul Toma Mihăescu, fostul director al Direcţiei de Urbanism, Octavian Jinaru precum şi despre actualul director al Direcţiei de Urbanism, Liliana Mihăescu. Aceştia au răspuns întrebărilor procurorilor DNA în legătură cu modul în care au fost eliberate în ultimii ani o serie de certificate de urbanism, mai exact în legătură cu legalitatea şi oportunitatea eliberării acestor documente. 
 
Mircia Gutău, aruncat din partid pe uşa din dos

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău a fost exclus oficial în această săptămână din Partidul Democrat, deoarece este arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile pentru luare de mită. Decizia a fost luată în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului. Liderul democraţilor, Emil Boc a spus că cei doi – Mircia Gutău şi Nicolae Dicu pot reveni în PD numai dacă vor fi declaraţi nevinovaţi de instanţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe