Directorul anonim Predică, tras de urechi de ministrul Gheorghe Flutur

luni, 24 iulie 2006

INEFICIENŢĂ. Agricultorii şefi ai judeţului, prinşi cu lecţiile nefăcute

Directorul anonim Predică, tras de urechi de ministrul Gheorghe Flutur

• la Vâlcea au fost depuse doar 12 proiecte pe programul „Fermierul”, în timp ce la nivel naţional au fost depuse peste 2.200

Prezent la Vâlcea la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la activitatea Direcţiei Agricole, în speţă cu cea a directorului acestei instituţi, Vasile Predică. Ministrul a acuzat conducerea direcţiei că nu face suficiente eforturi pentru accesarea de proiecte finanţate din surse externe. Unul dintre cele mai sensibile puncte vizate de Flutur a fost acela privind implementarea programului „Fermierul”. În acest moment în Vâlcea au fost depuse doar 12 proiecte pentru înfiinţarea de ferme.

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Gheorghe Flutur nu s-a sfiit să arate cu degetul către ineficienţa conducerii Direcţiei Agricole. „Aici (la Vâlcea – n.r.) e loc de mai bine în ceea ce priveşte implementarea programelor. Absorbţia fondurilor europene trebuie stimulată. Am vorbit puţin printre dinţi cu directorii instituţiilor descentralizate. În plus, le-am spus bancherilor să fie mai prietenoşi cu clienţii, şi mă refer aici la cei care doresc să obţină credite pentru diverse proiecte. În orice caz, sunt nemulţumit şi le-am cerut băieţilor de la Direcţia Agricolă să bage kerosen”, spus ministrul.

 

Până acum, România a absorbit cele 1,5 miliarde acordate de Uniunea Europeană pentru implementarea programelor SAPARD. Programul „Fermierul” a fost cel care a dus la absorbirea celor mai mulţi bani. Dacă la început erau cheltuite lunar doar câte 50 milioane euro, s-a ajuns în luna iunie la o cifră record, de 300 milioane euro acordate pentru implementarea unor astfel de proiecte. Până în acest moment, în România au fost întocmite peste 2.200 de proiecte pe programul „Fermierul”, doar 850 dintre acestea trecând însă de bănci. Începând cu 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană va acorda anual câte 500 milioane euro pentru acelaşi tip de proiecte. La această oră nu mai puţin de 600 de proiecte aşteaptă finanţare. În judeţul Vâlcea au fost întocmite şi depuse doar 12 proiecte pentru înfiinţarea de ferme. „Guvernarea trecută a cheltuit banii pentru drumuri, inclusiv cei de pe 2005 şi 2006, rămânând de cheltuit doar 18% pe alte proiecte”, a mai spus ministrul.

Acesta chiar i-a sfătuit pe producătorii agricoli vâlceni să se concentreze pe anumite direcţii. Printre acestea se numără fermele, sectorul zootehnic, unităţile de procesare a laptelui şi a cărnii, domeniul forestier, aquacultura (creşterea păstrăvilor, spre exemplu), agroturismul.

Octavian HERŢA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe