Copiii sărmani ai Europei, în tabără la Vâlcea

joi, 6 iulie 2006

Copiii sărmani ai Europei, în tabără la Vâlcea

În această perioadă taberele vâlcene trec de ultima « probă de foc » înainte de deschiderea oficială a sezonului. Inspectorii sanitari controlează taberele de elevi de la Călimăneşti şi Brădişor. Controalele au fost amânate cu o săptămână, din cauza controalelor iniţiate la Vâlcea de reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „Controlăm blocurile alimentare, starea igienizării generale, spaţiile de cazare, de joacă, cabinetele medicale şi dotarea acestora. Trebuie să ţinem seama, de asemenea, şi de personalul medical, care pe perioada verii va răspunde de aceste tabere şcolare. În ceea ce priveşte cabinetele medicale ale celor două tabere vom vedea dacă au personal medical în această perioadă şi dacă au fost aprovizionate cu medicamente”, a declarat Ioan Mihail, directorul Sanepid Vâlcea. În acest an controalele sanitare au fost decalate cu câteva zile.

Taberele de la Călimăneşti şi Brădişor sunt deschise pentru copii

Până acum şi-au deschis porţile pentru elevi taberele de la Călimăneşti şi Brădişor, în timp ce tabăra Cozia va primi copiii abia după data de 19 iulie. „Din ceea ce am constat până acum condiţiile igienico-sanitare sunt bune, iar taberele au primit avizul sanitar de funcţionare. De asemenea, am recoltat probe din apa de la Brădişor şi considerăm că acesta este bună de consumat, este potabilă şi poate fi folosită de către personalul taberei. Controalele vor continua pentru fiecare serie de elevi sosiţi, fiecare tabără trebuind să fie dotată şi cu câte un medic şi un asistent medical”, a mai precizat Ioan Mihail, director Sanepid.
Se mai au în vedere şi condiţiile de pregătire a hranei, ţinându-se permanent legătura cu conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Vâlcea.

Copii săraci – aduşi în taberele vâlcene de o organizaţie din Belgia

În centrele de agrement de la Căciulata şi Brădişor se află începând cu data de 29 iunie nu mai puţin de 135 de copii din străinătate. Aceştia provin din familii defavorizate şi au fost aduşi în tabere cu sprijinul unei organizaţii din Belgia, prin programe finanţate de Uniunea Europeană. Copiii din prima serie au fost din judeţul Sibiu şi au stat în taberele vâlcene şase zile. În total, până la sfârşitul vacanţei vor fi găzduiţi în taberele vâlcene nu mai puţin de 365 de elevi, numai în tabăra Căciulata, împărţiţi în trei serii. „Pentru Centrul Brădişor, activitatea a început mai devreme decât ne aşteptam. Grupul de 70 de copii doljeni au sosit în acest an de la 26 iunie” – a spus directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret Vâlcea, Cătălin Nadolu. Însoţitorii copiilor sunt reprezentanţii unei fundaţii neguvernamentale din Belgia  - cofinanţator al proiectului şi sunt profesori de religie. Cele două proiecte se derulează până în data de 14 iulie, perioada aceasta reprezentând un grad de ocupare de sută la sută.
„Avem în vedere ca până în luna august să se construiască două terenuri de divertisment: unul la tabăra Căciulata şi unul la Brădişor. Se va face tot posibilul ca şi copiii veniţi în vara aceasta la noi să beneficieze de aceste terenuri. Vom încerca să suplimentăm Centrul Brădişor cu 17 locuri, într-o vilă nouă, care va avea toate dotările necesare unei bune funcţionări”, - a mai spus directorul Nadolu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • TRUSTUL 3 CONSTRUCTII
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe