Agricultură ca-n Evul Mediu

luni, 31 iulie 2006

Agricultură ca-n Evul Mediu

Judeţul Vâlcea este printre cele codaşe în privinţa alinierii la standardele europene, ceea ce înseamnă că integrarea va fi mai mult decât dureroasă pentru agricultori. Vor avea de suferit nu doar agenţii economici din domeniu, ci şi producătorii particulari. Dezastrul din agricultură se vede mai ales la sate, unde oamenii trăiesc şi acum ca în evul mediu. Mulţi dintre ei muncesc şi acum cu sapa, fără utilaje agricole şi fără a fi înscrişi în asociaţii de profil. În acest ritm ei nu îşi vor mai putea comercializa produsele în mod legal, iar pământul, pe care nici acum nu au cu ce să-l muncească va fi preluat cu mare uşurinţă de « oamenii de afaceri », care vor avea bani de investit fie pentru agricultură, fie pentru alte domenii. Principalele cauze ale decăderii agriculturii sunt lipsa fondurilor pentru modernizări şi lipsa de interes a proprietarilor.

Vâlcea a accesat proiecte SAPARD, Fermierul, FIDA şi Leader

Cu toate că judeţul Vâlcea a accesat câteva fonduri europene acestea sunt prea puţine pentru a putea susţine agricultura în ansamblu. În cadrul programului SAPARD au fost accesate 75 de proiecte, în valoare de 23,3 milioane de euro. În cadrul măsurii 1.1 - Îmbunătăţirea prelucrării ş marketingul produselor agricole şi piscicole au fost accesate 9 proiecte. De asemenea, 8 proiecte au fost aprobate pentru măsura 3.1 - Investiţii în exploataţii agricole şi cele mai multe, 58 de proiecte în cadrul măsurii 3.4 - Dezvoltarea şi diversificarea activităţii economice care generează activităţi multiple şi venituri alternative. Programul „Fermierul” nu a avut însă acelaşi succes. În acest sens sunt 36 de proiecte în lucru, în valoare de 10.965.102 euro. 30 de proiecte sunt înregistrate la bănci, iar şase proiecte au intrat în finanţare, valoarea lor fiind de 3.270.754 de euro. Mai sunt de asemenea 11 proiecte cu scrisoare de confort, 7 proiecte în analiză şi 12 în aşteptare (se aşteaptă suplimentarea de fonduri). În cadrul programului F.I.D.A au fost acordate 25 de credite pentru proiecte din Vâlcea, cu valoarea de 331.055 de dolari pe domeniile agricultură,  industria alimentară,  agroturism şi industrie mică. În privinţa implementării programului Leader judeţul Vâlcea a câştigat selecţia cu patru dosare. Unul dintre ele priveşte zona Suteşti, Mitrofani, Creţeni, Amărăşti, Glăvile, cel de-al doilea zona Călimăneşti, Sălătrucel, Berislăveşti, cel de-al treilea zona Horezu (Costeşti, Măldăreşti, Vaideeni, Slătioara), iar ultimul zona Tomşani, Bărbăteşti, Pietrari, Stoeneşti. Pentru aceste zone, în care localităţile s-au constituit în asociaţii cu personalitate juridică vor putea fi atrase fonduri în vederea finanţării unor lucrări de dezvoltare rurală.

Peste 38.000 de ferme înregistrate

Prin intermediul Agenţiei de Plaţi şi Intervenţie în Agricultură au fost înregistrate în judeţul Vâlcea 38.244 de ferme agricole. Acestea sunt înscrise şi în Registrul Fermelor. Acţiunile Agenţiei de Plăţi din ultimele luni au privit de asemenea identificarea parcelelor în blocuri fizice din 12 localităţi, în vederea creării Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole (LPIS) şi constituirea de ortofotoplanuri în 18 localităţi, care continuă în prezent cu încă şase localităţi.

7,1 miliarde de euro pentru agricultura românească

România va beneficia, pe baza acordurilor pe care le are cu statele membre ale Uniunii Europene în perioada următoare de fonduri pentru dezvoltarea agriculturii şi a spaţiului rural. Accesarea fondurilor comunitare a fost stabilită de comun acord de Ministerul Agriculturii şi Delegaţia Comisiei Europene în România. Planul Naţional de Dezvoltare Rurală este susţinut printr-un buget de 7,1 miliarde de euro. Această sumă va fi folosită pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală în perioada 2007-2013. Banii europeni vor fi cheltuiţi din 2007 pe aceleaşi principii pe care au fost cheltuite şi fondurile SAPARD. Suma din acest an este mult mai mare decât cele alocate până acum şi acoperă mai multe sectoare care ţin de agricultură, silvicultură şi mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe