Nu sunt probleme la Barajul ÔÇô Vidra

luni, 26 iunie 2006

Comunicat de presă de la Hidroelectrica Vâlcea

Nu sunt probleme la Barajul – Vidra

• evacuarea de apă din acumularea Vidra se poate face oricând controlat fără a pune în pericol obiectivele socio-economice situate în aval de baraj

 „Joi, 22.06.2006, au fost efectuate manevre profilactice programate cu vanele de la golirea de fund a barajului Vidra. Acestea s-au desfăşurat în intervalul 11,30 – 13,00 şi au constat în evacuarea graduală  prin vanele golirii de fund a unui debit începând de la 4 mc/sec până la 30 mc/sec. Manevrele au fost efectuate cu respectarea prevederilor regulamentului de exploatare al acumulării Vidra, respectiv obţinerea aprobărilor necesare efectuării manevrelor de la Administraţia Naţională Apele Române – Direcţia Apelor Olt şi înştiinţarea factorilor interesaţi situaţi în aval de barajul Vidra. Pentru liniştea cetăţenilor judeţului Vâlcea precizăm că manevrele au decurs normal, nu au fost semnalate nici un fel de probleme, echipamentul hidromecanic al golirii de fund, inclusiv partea de comandă şi acţionare a acestuia funcţionând la parametrii de proiect. Dorim pe această cale să le mulţumim tuturor celor care au avut convingerea că aceste manevre sunt utile, că numai efectuându-le avem siguranţa că, dacă situaţia o va impune, evacuarea de apă din acumularea Vidra se va face controlat fără a pune în pericol obiectivele socio-economice situate în aval de baraj.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe