înecat pentru că a vrut să vadă cât peşte este în Olt

joi, 15 iunie 2006

Înecat pentru că a vrut să vadă cât peşte este în Olt

 

Gheorghe Talpoş, de 36 de ani, din comuna Racoviţa a fost găsit ieri înecat în apele Oltului, la barajul de la Cornet după ce alunecase din greşeală pe peretele de beton care înconjoară barajul. Bărbatul s-a aplecat peste baraj pentru a vedea dacă este peşte în apă, moment în care a alunecat pe peretele devenit alunecos după scăderea apei. Bărbatul urma să intre la serviciu, la aproximativ 200 de metri de locul unde a căzut în apă. El a încercat să se agaţe de peretele betonat, dar acesta era foarte alunecos şi nu a reuşit să se salveze. Mai mult, eforturile sale au fost observate de un trecător, Vasile Goşa, dar acesta a crezut că omul înota. „Pe peretele betonat al barajului se observau urme de degete pe o distanţă de aproximativ 4 metri, paralel cu luciul apei, ceea ce înseamnă că bărbatul a încercat să se salveze, dar nu a reuşit. Anul trecut a mai fost un caz de acelaşi fel, când un pescar a scăpat după ce căzuse în apă în acelaşi loc, dar atunci el a reuşit cumva să spele peretele alunecos cu mâna şi a ieşit singur din apă” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe