Despre VIP-uri şi fantome

luni, 12 iunie 2006

Despre VIP-uri şi fantome

 

Acum câţiva ani erau în centrul atenţiei. Acum nu mai vorbeşte nimeni despre ei. Nu li se mai iau interviuri, nu mai sunt toată ziua în programele televiziunilor locale, nu li se mai fac poze la evenimentele mondene. Din VIP-uri s-au transformat în semianonimi. Unii dintre ei au fost senatori şi deputaţi, alţii prefecţi. Unii au fost şefi de partide, alţii directori. Odată, ziariştii îi asaltau pentru o declaraţie. Acum, nimeni nu îi mai bagă în seamă.

Pe cine mai interesează, de exemplu, ce mai face Adrian Sandu, supranumit acum vreo trei-patru ani „cel mai tânăr consilier judeţean din oraş”? Ne amintim de acest june ca fiind o tentativă de politician, într-un permanent efort de a-şi găsi locul într-un partid. A trecut pe la câteva formaţiuni politice, a fost victima unor glume de presă, s-a însurat, a făcut un copil şi în rest... Mă uitam prin pozele din calculator şi am descoperit câteva instantanee cu liberalul vâlcean Jean Decuseară alături de Mona Muscă. Mai ştie cineva ce mai face Jean Decuseară? Mă îndoiesc. Traian Sabău. Nu a dispărut din peisaj decât de vreo doi ani, de când s-a lăsat bătut lamentabil în alegerile pentru Primăria Râmnicului. Ştim despre el că a fost un primar slab, că a fost implicat în nişte scandaluri legate de nişte vane la Goranu. Anton Miţaru. Reloaded. Un caz aparte, salvat de la dispariţia totală de primarul Mircia Gutău, care l-a angajat consilier sau cam aşa ceva. După ce a fost preşedinte de Consiliu Judeţean şi deputat, a ajuns consilierul primarului. Bun aşa. Nicu Spiridon, bunul său prieten. Deputat, Alutus, un proiect de lege care demonstra la acea vreme cât de interesaţi sunt parlamentarii de propriile interese. L-am văzut pe o băncuţă în Zăvoi acum vreo săptămână, stând de vorbă cu băiatul care face mici la antica terasă a Alutusului. Vintilă Matei. Fost senator PSD. Plin de bani. A dispărut aproape complet; din când în când, vine în judeţ pentru a mai da bani la o bisericuţă. Cazul tipic de politician care s-a drogat cu media: după ce s-a înfruptat cu polonicul de beneficiile acesteia, a fost pocnit cu acelaşi polonic în moalele capului. Nicolae Curcăneanu. Fost prefect. Mineriade, scandaluri, liberali. Despre el mai aflăm doar că „beizadeaua“ sa se ceartă cu poliţiştii. De şmecher ce e! Plus alţii, ale căror nume chiar nu mai spun nimic. Zeci de umbre, de oameni care au însemnat ceva pentru o anumită perioadă de timp şi care acum au dispărut în uitare.

La fiecare câţiva ani, ziariştii trebuie să dea „delete” unei întregi generaţii de politicieni, pentru a face loc altora. Aşa se va întâmpla şi cu cei care acum nu se mai satură de apariţii în presă, inundând cu interviuri ziarele şi televiziunile. Fac asta, simţind probabil că mâine vor fi istorie. Sau nici măcar atât...

• Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe