Cine va juca în B: FC Oltchim sau CSM?

joi, 22 iunie 2006

Fotbalul vâlcean, sub dominaţia intereselor politice şi economice

Cine va juca în B: FC Oltchim sau CSM?

când un judeţ nu poate ţine două echipe în B, de promovarea în Divizia A nici nu poate fi vorba!

Din această vară fotbalul vâlcean ar putea intra în istorie prin prezenţa a două echipe în Divizia B, situaţii cu care nu se pot mândri decât puţine judeţe din ţară. Pentru vâlceni, această premieră extraordinară, mai ales că vor fi două serii la Divizia B, a fost posibilă graţie reuşitei echipei FC Oltchim. Din păcate n-a fost să fie o bucurie şi mai mare, în sensul că nu doar Oltchim să promoveze, ci şi CSM-ul să ajungă în A, mai ales că la un moment dat avea mari şanse măcar să dispute turneul de baraj pentru promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării. N-a fost să fie, enigma rezultatelor dezastruoase urmând a se descifra atunci când se va descifra şi modul de angajare a unora în conducerea CSM-ului vâlcean. Revenind la cele două echipe, să recunoaştem că scăderea numărului de spectatori la meciurile acestei echipe din retur demonstrează nu doar faptul că suporterii s-au prins ori au bănuit că sunt oarece şmecherii menite să ne împiedice promovarea, ci şi o antipatie faţă de o echipă artificială, o echipă înfiinţată „la ordin“, din moftul unui mare om de fotbal vâlcean şi pentru a satisface un punct de pe platforma program a primarului Gutău. Ori, în mod normal, în locul CSM-ului acum doi ani trebuia să fie în Divizia C echipa Tineretul Rm. Vâlcea, poate ar fi promovat anul trecut nu CSM-ul în „B“, ci FC Oltchim, iar acum echipa sindicaliştilor de la Combinat era, aşa cum merită, formaţia fanion a judeţului Vâlcea. Cu modestie şi seriozitate, jucătorii şi antrenorii echipei FC Oltchim au obţinut şi ei promovarea în B, fără tam-tam-ul făcut în jurul CSM-ului, ca şi cum acest club ar trebui să reprezinte Râmnicul şi judeţul, când, în realitate, pe plan sportiv, cele mai mari performanţe sunt legate de numele societăţii comerciale Oltchim Râmnicu Vâlcea. Primul care a semnalat această mare anomalie a fotbalului vâlcean a fost directorul general Constantin Roibu  de la Oltchim SA care a spus că „judeţul nu-şi poate permite să ţină două echipe în Divizia B“. Păi, dacă nu poate să ţină două echipe în „B“, atunci nu va putea nici să ţină o singură echipă în Divizia A, ştiute fiind eforturile financiare ce sunt necesare la cel mai înalt nivel. Şi atunci ce facem? Care echipă dispare şi care rămâne? Iar cea care rămâne cu ce obiectiv stă în campionat? Doar aşa de dragul prezenţei, dacă nu ne putem permite un efort financiar mai mare? De ce trebuie ca FC Oltchim să-şi vândă locul din Divizia B şi nu face acest lucru CSM-ul lui Mircia Gutău? Cu ce e mai grozav primarul pedist decât directorul Roibu, în condiţiile în care, se ştie, CSM-ul toacă bani de la bugetul local, în timp ce FC Oltchim trăieşte din sponsorizări şi cotizaţii ale sindicaliştilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe