|duminică, noiembrie 29, 2020
  • Follow Us!

Surpriză tristă 

Surpriză tristă

De Sfintele Paşti, care au picat în Aprilie, deci în plină primăvară, Giana Chimiţă, a primit o veste nemaipomenită. Nimic de zis, se aştepta s-o primească, pentru că, numai cu câteva luni în urmă, se clasase pe unul dintre primele două locuri la Olimpiada de creaţie artistică în domeniul publicaţii şi zvonurile începuseră să circule încă de pe atunci. Ba, că vor fi trimişi la nemţi, ba, că la francezi, ba, că la chinezi…
Şi, bineînţeles, că vorba bătrânilor „nu iese fum, dacă nu faci foc” s-a adeverit. Vestea cea mare a venit! Şi tocmai la americani…
La „cei mai democraţi”, la „cei mai liberi”, la „cei mai bogaţi”… nu încetau să bombăne „frustraţii epocii de aur- îmbogăţiţi de peste noapte”, în realitate cei care n-au simţit nimic, niciodată, pentru pământul care îi ţine, îi hrăneşte şi le defineşte existenţa…
Giana Chimiţă îi asculta în tăcere şi mustăcea. Ea, care crescuse în familia unor patrioţi din tată în fiu, ştia că, „democraţii ăia, liberii şi bogaţii” de americani nu sunt decât nişte „capete înfierbântate şi cotate drept jandarm universal  de alte „capete descreierate”, care  „atacă mârşav” şi omoară „fără milă doar ca să arate ei cine sunt”.
Ştia că n-are ce face, ba, chiar se bucura, într-un fel, pentru că dintotdeauna i-au plăcut excursiile şi, aceasta fiind taman „peste mări şi ţări, unde a înţărcat dracu iapa şi-i amăgeşte pe toţi cu acei covrigi, în coadă de câine”, i-a trezit şi interesul. Zi de zi şi-a făcut geamantanul şi azi, iat-o aterizând pe marele aeroport de peste mări şi oceane…
Vroia să vadă şi altfel „lumea” atât de mult aşteptată de „frustraţii noştri din ţară, în faţa cărora mai toţi s-au făcut preş”, pierzându-şi definitiv verticalitatea nu numai fizică ci şi morală. Faptul că industria noastră chiar a fost adusă în stare de „grămadă de fier vechi”, cu i-a fost prezisă şi că agricultura a rămas doar în stare de pariu, a marcat-o şi pe ea într-un fel, sesizând acest lucru şi la părinţii ei, care înjurau toată ziua şi-şi blestemau zilele. „prea ne joacă toţi în picioare! Vin fără un şfanţ în buzunare, devalizează băncile, cum s-a întâmplat în Bancorize, Bancoop, Credit Bank şi altele, pentru că sunt, vezi Doamne, investitori strategici, cumpără pe mai nimic totul, că aşa vor „frustraţii” să se îmbogăţească peste noapte şi şi pleacă apoi lăsându-ne cu ochii în soare… Mama lor de derbedei! Trădători de neam, asta sunt!”
Frazele acestea le auzea zilnic prin casă, aşa că, acum, aflată în „ţara tuturor posibilităţilor”, vroia să uite totul. Să vadă şi altfel lumea…
– O să vedeţi, copii, destule! Dar, mai ales, că ne-am păstrat limba şi obiceiurile de acasă! Nu ne-am uitat ţara de unde am venit cândva, ba, din contră ne-o iubim mai mult decât atunci… îi vorbea nana Rusalina, românca în casa căreia fusese cazată…
… Şi nu ne-am lăsat călcaţi în picioare. Ne-am păstrat demnitatea! „Uite, că tata avea dreptate! Şi totuşi!…” A doua zi grupul a fost dus să viziteze, printre altele, şi sediul ONU. Surpriza, bucurie mare pentru grupul de elevi şi totuşi tristeţe pentru Giana Chimiţă care, aflând din gura „ghidului”, că imensul covor pe care călcau toţi este românesc, a scris acasă o vedere. E bine, e frumos, dar tată, ai dreptate! Şi aici ne calcă în picioare! Vă sărut! George Achim

Leave a Response