Selecţionerul Tadici a venit la Vâlcea

joi, 18 mai 2006

Pregătiri pentru Liga Campionilor

Selecţionerul Tadici a venit la Vâlcea

Chiar în ziua în care managerul general Constantin Roibu de la Oltchim aniversa ziua de naştere, preşedintele Ioan Gavrilescu, de la Clubul Sportiv Oltchim, i-a făcut o mare bucurie nu doar principalului sponsor din handbalul românesc, ci şi iubitorilor acestui sport: selecţionerul Gheorghe Tadici a semnat un contract pe doi ani cu cel mai titrat club de handbal din România, devenind astfel antrenorul echipei Oltchim Rm. Vâlcea. Tadici vine la Vâlcea după ce s-a confundat, practic, cu handbalul din Zalău, unde timp de 32 de ani a obţinut mai multe titluri naţionale şi a participat chiar şi în grupele Ligii Campionilor. Acum, performanţele sale vor trebui să fie legate de Râmnic, obiectivul pe care-l are Tadici este de câştigare a campionatului în ediţia viitoare şi accederea în grupele Ligii campionilor Europeni de handbal. Odată cu venirea lui Tadici, la Vâlcea, cu echipa Oltchim au semnat şi patru dintre cele mai bune jucătoare printre care se află numele portăriţei Tereza Tamaş şi a talentatei Roxana Gatzel. Cu alte cuvinte, sub comanda lui Tadici se vor afla nu mai puţin de 10 dintre jucătoarele selecţionate şi la echipa naţională, lor putându-li-se adăuga alte două rusoaice din echipa campioană mondială. Pentru început Tadici va fi nevoit să îşi îndrepte atenţia spre lotul actual din care nu vor mai rămâne prea multe vedete, iar unele dintre acestea ar putea ajunge chiar la Zalău, club ce ar putea deveni un fel de „satelit“, neoficial, al grupării Oltchim. În finalul conferinţei de presă Tadici a refuzat să comenteze despre concurenţa sa cu Mariana Târcă şi sponsorul Doru Florescu, afirmând: „eu mă pricep la handbal, nu la gunoaie!“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe