|joi, iunie 30, 2022
  • Follow Us!

Ministerul Economiei nu vrea privatizare cu orice preţ la Oltchim 

Ministerul Economiei nu vrea privatizare cu orice  preţ la Oltchim

 

La sfârşitul săptămânii trecute, SC Oltchim SA a aniversat 40 de ani de la înfiinţare. Evenimentul s-a bucurat de participarea a sute de invitaţi, atât din judeţul Vâlcea, cât şi de la Bucureşti şi din străinătate. Amfitrionul manifestărilor prilejuite de cei 40 de ani de activitate ai Oltchim, managerul general Constantin Roibu, s-a străduit şi a reuşit să ofere tuturor celor prezenţi câteva ore de bună dispoziţie. În afara oficialităţilor vâlcene, a parlamentarilor şi altor personalităţi locale, au participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, ministrul Economiei şi Comerţului, Codruţ Sereş, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, scriitorul Dinu Săraru precum şi fostul ministru al Economiei şi Comerţului în perioada 2000-2004, Dan Ioan Popescu. În cortul gigant amenajat în faţa pavilionului central al Oltchim, aranjat cu mult gust, s-au petrecut toate „ostilităţile”. În cadrul programului prezentat de vedeta TV Mihaela Rădulescu, au fost rostite discursuri, au fost împărţite plachete şi diplome, s-a glumit şi nu în ultimul rând, au fost apreciate succesele uneia dintre cele mai importante societăţi româneşti. Una dintre cele mai frumoase urări primite de Constantin Roibu, a fost cea făcută de Mugur Isărescu. „Îi doresc lui Constantin Roibu să mă întreacă în longevitatea în funcţie, pentru că diferenţa este de numai un an”, a spus Isărescu la finalul speech-ului său.

 

Oltchim ar putea scăpa de privatizare

 

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Economiei şi Comerţului, Codruţ Sereş a declarat că „privatizarea Oltchim nu trebuie privită ca un scop în sine”. Ministrul a precizat că Oltchim nu poate fi dat „oricui pentru orice”, chiar dacă există investitori strategici dispuşi să achite toate datoriile Oltchim. „Dacă nu vom găsi acel investitor strategic, nu vom privatiza Oltchim. Este posibilă însă diminuarea pachetului majoritar de 53% deţinut de stat”, a mai spus Sereş. Ministrul a mai precizat că Ministerul Economiei şi Comerţului va ajuta Oltchim să achiziţioneze secţia de piroliză de la Arpechim Piteşti, care se află în proprietatea OMV.

 

Oltchim la ceas aniversar

Actul de naştere al fostului Combinat Chimic Rm. Vâlcea – astăzi Oltchim SA – a fost semnat la 26 mai 1966, într-o etapă din epoca regimului comunist în care pe planşetele proiectanţilor prindeau contur obiectivele unui ambiţios program de industrializare avansată a României. Dezvoltarea principalelor ramuri ale industriei grele urma a se face prin exploatarea resurselor naturale ale României cu tehnologii moderne cumpărate de la mari firme din Europa Occidentală, America sau Japonia, puteri economice care sprijineau pe vremea aceea conducerea politică a României în condolidarea independenţei economice a ţări faţă de marele vecin de la Răsărit.

 

Judeţul Vâlcea devenea în acei ani beneficiarul programului de dezvoltare a industriei energetice, prin utilizarea potenţialului energetic al Oltului şi afluenţilor săi pentru construcţia de hidrocentrale, a industriei chimice şi industriei industriei constructoare de maşini.

 

La 8 kilometri sud de oraşul Rm. Vâlcea, în locul lanurilor de cereale care se întindeau pe malul drept al Oltului mijlociu, din luncă până în baza dealurilor cu pomi fructiferi, începea, la 26 mai 1966, construirea unui mare combinat chimic. Premisele alegerii acestui amplasament au fost existenţa în apropiere a zăcământului de sare la Ocnele Mari – Ocniţa (estimat de specialişti la o rezervă de exploatare de circa 100 de ani), existenţa unei importante surse de apă – râul Olt, distanţa scurtă de la furnizorul de etilenă şi propilenă – rafinăria Arpechim Piteşti, existenţa unei infrastructuri energetice, de transport feroviar şi rutier precum şi disponibilul apreciabil de forţă de muncă în judeţul Vâlcea.

 

Istoria celor 40 de ani de existenţă începe cu primii 10 ani, pe parcursul cărora au fost construite şi puse în funcţiune toate instalaţiile de mare capacitate pentru fabricarea sodei caustice, policlorurii de vinil, alcoolilor de oxosinteză, solvenţilor cloruraţi şi insecticidelor clorurate, în baza licenţelor, ingineriei şi echipamentelor achiziţionate. În anii ’80 dezvoltarea combinatului a continuat cu alte instalaţii de capacitate mai mică, proiectate să fabrice produse de sinteză organică fină şi intermediari organici (pesticide, policarbonaţi, amine, cloroformiaţi şi iniţiatori de polimerizare etc).

 

Contextul economico-social de după 1989 a aşezat compania într-o poziţie concurenţială pe piaţă, atât în România cât şi pe piaţa externă. Anii 1990-1991 au însemnat pierderea unei însemnate părţi a pieţelor de desfacere ca urmare a scăderii dramatice a consumului intern precum şi a dispariţiei CAER.

 

Aceia au fost anii de cotitură. Printr-o strategie de dezvoltare inspirată a companiei, utilizând ca motoare ale creşterii economice exportul şi investiţiile, concomitent cu construirea şi dezvoltarea relaţiilor de afaceri cu mediul de afaceri internaţional în scopul câştigării pieţelor de desfacere şi fidelizării clienţilor, s-a aşezat piatra de temelie a succeselor cu care Oltchim se prezintă la bilanţul aniversar.

 

Astăzi, Compania Oltchim SA este un lider al industriei chimice şi petrochimice româneşti precum şi un nume din ce în ce mai cunoscut pe piaţa europeană, fiind al doilea mare producător de policlorură de vinil şi deţinând poziţii de lider pe piaţa Europei Centrale şi de Est pentru producţia de sodă caustică, polioli pentru poliuretani, propenoxid şi plastifianţi. O parte din aceste produse sunt realizări ale ultimilor ani, ca o dovadă a integrării şi racordării companiei la piaţa mondială. Astăzi, cifra de afaceri s-a dublat faţă de 1989, volumul exporturilor este de peste zece ori mai mare (ajungând la aproape 500 milioane USD faţă de mai puţin de 50 milioane USD în 1989).

 

(Octavian HERŢA)

 

Leave a Response