Felicitări: ne-am salvat de la retrogradare!

luni, 22 mai 2006

CSM Rm. Vâlcea - Poiana Câmpina 0-0

Felicitări: ne-am salvat de la retrogradare!

• după o asemenea performanţă, autorităţile merită să toace în continuare banii cu municipalii“

Recunoaştem că ne numărăm printre cei mulţi, care credeam în iarnă că CSM-ul, această echipă artificială, fără palmares şi experienţă, dar  susţinută în mare parte din banii primiţi de la bugetul Consiliului Municipal Rm. Vâlcea, îşi va justifica prezenţa pe a doua scenă a fotbalului românesc. Justificarea la care ne aşteptam era aceea că echipa se va implica serios în lupta pentru promovarea în Divizia A, însă am revenit repede cu picioarele pe pământ. Mai mult, după meciul de săptămâna aceasta, în care am fost la un pas de umilinţă în faţa unei echipe aflate pe o poziţie retrogradabilă, ne bucurăm că am reuşit un rezultat de egalitate, rezultat ce adaugă încă un punct la zestrea din tur, atunci când au fost adunate puncte necesare pentru a nu mai avea emoţii cu privire la ierarhia finală. Norocul nostru este acela că, după egalul de sâmbătă, CSM-ul s-a salvat de la retrogradare pentru că din rândul celorlalte echipe aflate sub CSM în clasament, maximum trei ne vor putea depăşi la puncte graţie faptului că unele vor avea de înfruntat pretendente la locul doi, iar în alte situaţii se întâlnesc echipele din zona retrogradării în meci direct şi doar una se poate salva. Probabil Astra Ploieşti şi învingătoarea din ultima etapă din meciul FC Caracal - Dacia Mioveni ne va depăşi în clasament, sau poate că nu dacă se va întâmpla minunea să luăm măcar un punct în meciul de etapa viitoare de la Sibiu sau în ultima rundă, în Zăvoi cu Rapid II.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe