Favorite la titlul de vicecampioane

luni, 15 mai 2006

CS Oltchim – Dunărea Brăila 26-23

Favorite la titlul de vicecampioane

Sub privirile Narcisei Lecuşanu, cea mai proaspătă „galactică” încorporată de Oltchim, handbalistele pregătite de Cornel Bădulescu au primit miercuri, în Sala „Traian” vizita formaţiei Dunărea Brăila. Întâlnirea a contat mai mult pentru palmares (a nu se uita că-n tur adversarele au oferit o replică dârză fetelor noastre, iar meciul s-a încheiat la egalitate, 25-25), deşi oficialii clubului vâlcean îşi doresc ca echipa să termine totuşi sezonul pe locul 2, pentru a se aureola măcar cu titlul de vicecampioană a ţării. Aşa cum s-a întâmplat şi-n tur, echipa nou promovată la începutul acestei ediţii de campionat, Dunărea Brăila, a jucat şi de această dată deosebit de agresiv, fapt care putea să le aducă vâlcencelor câteva accidentări nefericite. Handbalistele noastre au scăpat totuşi cu bine din această încleştare, au izbutit să şi învingă (26-23), chiar dacă în primă repriză oaspetele s-au aflat câteva minute la conducere pe tabela de marcaj (7-6 şi 9-8). În partea secundă a meciului, vâlcencele au reuşit să se păstreze în avantaj şi să-şi treacă în cont o ultimă victorie pe teren propriu în acest sezon. „Chiar dacă am greşit mult în prima repriză, totuşi a fost un meci în care nu s-a pus problema cine va câştiga”, a apreciat la final antrenorul Cornel Bădulescu.

Luca are probleme medicale

La ultimul meci în Sala „Traian” din acest campionat în care Oltchim-ul nu a cucerit nici acum vreun trofeu pe plan naţional, căpitanul echipei naţionale a României, Steluţa Luca  nu a jucat decât vreo 20 de minute în prima repriză. Cauza pentru care handbalista vâlceană a părăsit grăbită terenul şi a plecat imediat la vestiare ne-a fost explicată succint de tehnicianul Oltchim-ului, Cornel Bădulescu: „Steluţa Luca nu s-a simţit prea bine încă dinaintea partidei. A acuzat o indispoziţie, chiar o stare de vomă, din cauza unei dischinezii biliare”. Dischinezia biliară este o boală a căilor biliare şi a vezicii biliare, caracterizată prin tulburări în evacuarea bilei din vezica biliară, manifestată prin dureri în regiunea ficatului, greaţă, vărsături şi tulburări de tranzit intestinal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe